România se află pe locul al doilea, alături de Danemarca, la nivelul Uniunii Europene şi pe locul şase la nivel mondial în ce priveşte numărul de persoane vaccinate cu cele două doze de vaccin, raportat la suta de locuitori, a anunţat preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
Totodată, acesta a atras atenţia asupra faptului că luni au apărut date noi referitoare la eficienţa vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca, în urma unui studiu realizat în Scoţia pe aproximativ 5,4 milioane de persoane, dintre care peste 1,1 milioane au fost vaccinate cu prima doză, restul de 3,2 milioane fiind nevaccinate. Valeriu Gheorghiţă a declarat că datele sunt „cât se poate de bune” în ceea ce priveşte eficienţa raportat la numărul de persoane diagnosticate cu COVID-19 care au necesitat internare.
„Practic, ce s-a observat a fost că după un interval de aproximativ 28 de zile de la administrarea primei doze, eficienţa vaccinurilor a fost de peste 85% pentru vaccinul produs de la compania BioNTech-Pfizer şi peste 94% pentru vaccinul produs de compania Oxford-AstraZeneca în ceea ce priveşte internarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. Aceste date, repet, sunt comparative faţă de persoanele nevaccinate, ceea ce arată două lucruri importante. Pe de o parte, este important ca la vaccinul produs de compania BioNTech-Pfizer să efectuăm rapelul la timp. De ce? Pentru că datele din monitorizare au arătat că după cele 28 de zile, rata de eficienţă scădea progresiv, deci este important să facem rapelul şi, de asemenea, confirmă încă o dată eficienţa vaccinului de la AstraZeneca faţă de formele severe de îmbolnăvire, faţă de internare şi, implicit, faţă decese prin această boală şi, de asemenea, confirmă faptul că distanţa dintre cele două doze este importantă în ceea ce priveşte creşterea eficienţei acestui tip de vaccin”, a spus el.
Persoane programate pe platforma de programare:
- – 476.528 de persoane sunt programate pentru prima doză cu vaccinul Pfizer şi 614.000 pentru doza de rapel, ultima zi de programare fiind 17 aprilie;
- – 118.000 de persoane sunt programate pentru prima doză cu vaccinul AstraZeneca şi 201.000 pentru doza de rapel, ultima zi de programare fiind la jumătatea lunii martie.





