Valeriu Stoica: În acest moment, nu aş vota cu PNL – Radio – TV

Fostul preşedinte al PNL de la începutul anilor 2000, avocatul Valeriu Stoica, a afirmat, vineri seară, la Digi 24, că în acest moment nu ar vota cu PNL. Stoica afirmă că partidul trece printr-o criză ”profundă” – de leadership, de viziune, de valori, de strategie şi chiar de tactică politic – pe care nu se ştie dacă va fi capabil să o depăşească, potrivit News.

Valeriu Stoica a fost întrebat, vineri seară, la Digi 24, dacă ar mai vota PNL în acest moment şi a afirmat: ”E un răspuns pe care-l dau cu suferinţă: nu, în acest moment nu aş vota cu PNL. Mă întreb dacă PNL îşi va putea reveni din criza pe care o parcurge”.

Fostul preşedinte al PNL de la începutul anilor 2000 vorbeşte despre o criză profundă pe care o traversează PNL.

”Nu este o criză superficială, este o criză profundă. Este o criză de leadership, este o criză de viziune, este o criză de valori, este o criză de strategie şi chiar şi de tactică politică”, a mai afirmat Valeriu Stoica.

Acesta a subliniat că, de la un partid care a avut totul şi era într-o coaliţie ”firească, acu PNL nu se ştie dacă va avea premierul şi ”se pune problema unei rotative guvernamentale”.

”Nu mai este liderul coaliţiei, PNL va fi vioara a doua (…) Mi se pare că este o gogoriţă rotativa”, a mai afirmat Valeriu Stoica.

Întrebat ce părere are despre susţinerea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier, Stoica a afirmat: ”Este singura variantă care poate fi avută în vedere sub aspectul stabilităţii”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *