Varianta Delta creează probleme în Israel. Guvernul se vede nevoit să revină la restricţii – Capital

După ce a devenit prima ţară din lume care a ridicat restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, iată că Israelul este acum nevoit să impună din nou unele măsuri restrictive. Cauza este o creştere a infecţiilor provocate de varianta Delta a noului coronavirus.

Ce restricţii au fost anunţate, miercuri, de către oficialii din Ministerul Sănătăţii?

Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat, miercuri, că decizia va intra imediat în vigoare. Restricţiile se referă la obligativitatea purtării măştii la punctele de trecere a frontierei, în facilităţi medicale şi principalul aeroport internaţional, scrie agenţia DPA.

Mai mult decât atât, părinţilor ai căror copii încalcă reglementările de carantină vor plăti amenzi usturătoare, echivalente cu circa 1.500 de dolari.

Persoanele care au fost vaccinate sau s-au însănătoşit după boală au fost anunţate că trebuie să intre în carantină dacă ştiu că au avut contact cu o persoană infectată cu o „variantă periculoasă” a coronavirusului, inclusiv în avion. Persoanele vaccinate sau s-au recuperat după infectarea cu SARS-CoV-2 erau până acum scutite de carantină.

Apel către israelieni să nu mai călătorească în străinătate dacă nu au vreo urgenţă

Naftali Bennett, premierul Israelului, a vorbit marţi noapte despre un „nou focar” de coronavirus în ţară şi a ordonat restabilirea „cabinetului coronavirus”. Şeful Guvernului a făcut apel la concetăţenii săi să nu călătorească în străinătate fără motiv.

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că mai bine de 100 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore, pentru a doua zi consecutiv.

Oficialii spun că majoritatea sunt legate de varianta Delta a virusului. Printre cei nou infectaţi în Israel sunt mulţi tineri.

Israelul are 9 milioane de locuitori, iar peste 5,5 milioane de persoane au primit o doză de vaccin împotriva COVID-19 şi aproximativ 5,2 milioane ambele doze.

Sursa foto: Dreamstime

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *