Vaticanul a făcut publice primele fotografii cu…

Vaticanul a publicat primele fotografii cu trupul lui Benedict al XVI-lea, fostul papă care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani şi a cărui memorie a fost din nou omagiată de succesorul său, Papa Francisc, în slujbele de duminică.


Fotografiile îl arată pe defunctul papă întins pe un catafalc, îmbrăcat în roşu – culoarea doliului papal – şi purtând o mitră albă cu o bandă de aur, în timp ce în mână ţine un rozariu.

Catafalcul este amplasat în centrul unei mici capele private din mănăstirea Mater Ecclesiae în care Papa emerit Benedict al XVI-lea a locuit de la demisia sa în 2013 şi care se află în inima grădinilor Vaticanului.

Trupul lui Benedict al XVI-lea va fi transportat luni la Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, unde, începând de la  ora locală 9:00, timp de trei zile, publicul va putea veni să-şi ia rămas bun.

Funeraliile fostului papă, care a murit sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, vor avea loc joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc în aceeaşi piaţă în care Benedict, pe atunci cardinalul Joseph Ratzinger, ţinea slujba de înmormântare pentru predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, în 2005. Va fi un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.

UPDATE - Fostul papă Benedict al XVI-lea a murit / Trupul său va fi depus luni în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican / Funeraliile au loc la 5 ianuarie / Liderii lumii omagiază personalitatea fostului suveran pontif / Mesajul preşedintelui Iohannis

CITEȘTE ȘI UPDATE – Fostul papă Benedict al XVI-lea a murit / Trupul său va fi depus luni în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican / Funeraliile au loc la 5 ianuarie / Liderii lumii omagiază personalitatea fostului suveran pontif / Mesajul preşedintelui Iohannis

Vaticanul are ritualuri minuţios elaborate pentru ceea ce se întâmplă după ce moare un papă în funcţie, dar nu se ştie ce reguli trebuie urmate în cazul decesului unui fost papă. Este una dintre numeroasele complicaţii create de demisia lui Benedict din 2013 – un gest fără precedent la Vatican în ultimele şase secole.

Vaticanul a anunţat sâmbătă că funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea vor fi caracterizate de simplitate, conform dorinţei defunctului, iar delegaţiile guvernamentale oficiale se vor limita la cele ale Germaniei şi Italiei, alţi demnitari putând participa în calitate privată.

Reuters: Moartea fostului papă Benedict al XVI-lea umbreşte Anul Nou la Vatican

CITEȘTE ȘI Reuters: Moartea fostului papă Benedict al XVI-lea umbreşte Anul Nou la Vatican

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *