Formația antrenată de Marius Șumudică, Gaziantep, s-a impus cu scorul de 3-1 în deplasarea de la Istanbulspor, meci în care românii Denis Drăguș și Deian Sorescu și-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Denis DragusFoto: Mehmet Akif Parlak / AFP / Profimedia
Dubla lui Denis Drăguș și golul lui Deian Sorescu au adus victoria lui Gaziantep
După șapte meciuri fără victorie în campionat, Gaziantep a câștigat categoric pe terenul ultimei clasate din SuperLiga Turciei, Istanbulspor.
Gazdele au deschis scorul după doar șase minute prin Loshaj, dar Denis Drăguș a adus egalarea în minutul 15.
La un sfert de oră de la reluare, atacantul naționalei României a punctat din nou din lovitură de la 11 metri.
Istanbul spor a rămas în inferioritate numerică în minutul 70, după eliminarea aceluiași Loshaj, iar formația lui Marius Șumudică a mai punctat o dată în prelungirile partidei prin Deian Sorescu.
A fost primul gol reușit de român în tricoul turcilor.
După această victorie, Gaziantep acumulează 27 de puncte și urcă pe locul 15, cu un singur punct peste zona retrogradării.