VIDEO „Am fi salvați, dacă și rușii și-ar iubii copiii” . Sting dedică celebra piesă „Russians” curajului ucrainenilor, dar și rușilor care protestează

”Împărtășim aceeași biologie, indiferent de ideologie / Dar am putea fi salvați, tu și cu mine / Dacă și rușii și-ar iubi copiii”. Acestea sunt versurile celebrului hit din epoca Războiului Rece ”Russians” interpretat de Sting. Artistul a transmis un mesaj pe instagram, condamnând războiul Rusiei din Ucraina și lăudând curajul ucarinenilor în fața tiraniei brutale.

StingFoto: Pinterest

„În ultimii ani, rareori am mai cântat această piesă, pentru că nu mi-am imaginat că nu va fi din nou relevantă”, a scris Sting pe platforma socială.

Însă, în lumina vărsării de sânge și a deciziei profund eronate de a invada o țară vecină, pașnică, piesa este, din nou, o pledoarie pentru umanitatea din noi, a mai scris Sting.

El a interpretat piesa dedicată ”curajoșilor ucraineni care luptă împotriva unei tiranii brutale dar și rușilor care au ieșit în stradă să protesteze față de război în ciuda amenințărilor cu arestarea și trimiterea în pușcărie.

”Noi toți ne iubim copiii. Opriți războiul”, a fost mesajul lui Sting.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *