VIDEO Avionul militar pe care România l-a trimis în Afganistan transportă acum în Spania peste 800 de artefacte de colecție: „Este cea mai mare expoziţie organizată vreodată de statul român în afara graniţelor ţării” – Esential

O aeronavă a Forţelor Aeriene Române transportă duminică spre Spania o serie de 835 de artefacte din colecţiile a 39 de muzee din România, obiecte de artă ce vor fi expuse începând cu 30 septembrie în cadrul expoziției “Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” ce se va ține la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid. Aeronava înc auză este un C-130 Herculesc, același avion pe care România l-a trimis în urmă cu o săptămână în Afganistan.

„Este cea mai mare expoziţie organizată vreodată de statul român în afara graniţelor ţării. Cu cele peste 800 de exponate realizăm astfel un moment istoric şi din acest punct de vedere”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, relatează Agerpres.

Ministrul a afirmat că prin intermediul expoziţiei se creează o punte culturală între România şi Regatul Spaniei.

“Sunt convins că nu exagerez când afirm că suntem martori ai unui eveniment cu deosebită încărcătură istorică: plecarea către aeroportul militar din Madrid a aeronavei militare ce transportă expoziţia ‘Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane’. (…) Prin această expoziţie creăm o punte culturală între ţările noastre şi marcăm 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei, expoziţia având loc sub înaltul patronaj al Majestăţii Sale Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi al preşedintelui României, Excelenţa Sa domnul Klaus Iohannis”, a afirmat Bogdan Gheorghiu.

Aceeaşi aeronavă care a evacuat cetăţenii români din Afganistan

„Este o onoare pentru MapN să poată contribui la organizarea expoziţiei Tezaure arheologice din România – rădăcini dacice şi romane. Astăzi, Forţele Aeriene Române vor asigura transportul la Madrid cu o aeronavă C-130 Hercules a unui număr important de artefacte din colecţiile muzeele româneşti, o mare responsabilitate pentru membrii echipajului. Vă asigur că exponatele de o valoare excepţională sunt pe mâini bune”, a afirmat Simona Cojocaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit News.ro

Ea a precizat că este aceeaşi aeronavă care a evacuat cetăţenii români din Afganistan şi care a mai avut misiuni umanitare în Tunisia şi în India.

Expoziţia, care marchează 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei, îşi propune să ofere vizitatorului nefamiliarizat cu istoria României o călătorie în timp, în spaţiu, în universul unei lumi comune, pe un traseu temporal care durează de la sfârşitul primei epoci a fierului până la zorii civilizaţiei europene.

Prima prezenţă de acest tip în spaţiul cultural al Regatului Spaniei, demersul expoziţional este structurat cronologic în şase teme generice, acoperind fenomenele de civilizaţie specifice începând cu finalului primei epoci a fierului şi conexiunile cu lumea scitică, trecând apoi prin civilizaţia La Tene pe teritoriul României, prin istoria provinciilor romane Dacia şi Moesia Inferior şi a spaţiului ce nu a fost înglobat în Imperiul Roman, pentru a conduce apoi vizitatorul în perioada secolelor IV – VII A.D., esenţială pentru transformarea continentului european, conform Agerpres.

Dintre piesele de valoare excepţională ce vor fi expuse, un loc important îl ocupă descoperirile getice timpurii şi din perioada clasică a civilizaţiei dacice, începând cu coiful de aur de la Coţofeneşti, căruia i se vor adăuga tezaurele getice de la Stânceşti, Agighiol, Peretu, Buneşti, tezaurele dacice de brăţări de la Sarmizegetusa Regia, tezaurele de argint de la Sâncrăieni, Bucureşti-Herăstrău, Coada Malului, Lupu, dar şi unele tezaure de podoabe de argint recuperate de statul român în ultimii ani.

Între descoperirile de epocă romană se numără tablele cu legile municipale de la Troesmis, tăbliţele de lemn cerate descoperite în minele de aur de la Alburnus Maior, monede emise de împăratul Traian cu reprezentarea podului de la Drobeta, a Columnei de la Roma, a victoriei asupra Daciei cu legenda Dacia capta, echipament dacic şi roman din timpul războaielor (săbii dacice, gladius, pumnale, primul coif de tip Weisenau, umbo de scut, piese de harnaşament etc.).

Un loc special îl va ocupa capodopera sculpturii antice universale, Şarpele Glykon, din patrimoniul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, precum şi o excepţională sculptură în chihlimbar din patrimoniul MNIR, cu reprezentarea lui Eros, descoperită la Alburnus Maior, ambele prezentate pentru prima oară în străinătate.

Antichitatea târzie a secolelor IV-VI d. C., ca şi epoca marilor migraţii sunt ilustrate de tezaurele de la Pietroasele, Apahida, Floreşti-Polus, Turda, Izvoarele, Histria, Coşovenii de Jos şi Priseaca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *