VIDEO Ben Shelton reacționează după ce Novak Djokovic „i-a furat” celebrarea la US Open 2023

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ben Shelton a fost învins de Novak Djokovic în semifinalele US Open 2023, iar sârbul a imitat celebrarea tânărului american după meciul disputat pe arena Arthur Ashe.

Novak DjokovicFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

„Imitarea, cea mai sinceră formă de lingușire”, spune Shelton după ce Djokovic l-a copiat

Învingător în trei seturi în fața favoritului gazdelor, scor 6-3, 6-2, 7-6(4), Nole „i-a închis telefonul” americanului, iar apoi a explicat gestul în fața jurnaliștilor.

„Iubesc cum sărbătorește Ben. Mi s-a părut foarte original și l-am copiat. I-am furat celebrarea” – Novak Djokovic.

Shelton a comentat momentul la conferința de presă și spune că nu are dreptul să-i spună adversarului cum să sărbătorească o victorie.

„Nu am văzut gestul decât după meci. Nu-mi place când sunt pe rețelele de socializare și văd oameni care îmi spun cum pot sau nu să sărbătoresc. Dacă câștigi meciul, meriți să faci ce vrei. În copilărie am învățat că imitarea este cea mai sinceră formă de lingușire” – Ben Shelton.

În ultimul act de la Flushing Meadows, Djokovic îl va întâlni pe Daniil Medvedev, într-o reeditare a finalei din 2021, când rusul a avut câștig de cauză.

spot_img