VIDEO Ce șanse are România la Eurovision 2022 / Ucraina, favorita caselor de pariuri

Ucraina este dată de casele de pariuri ca având cele mai mari șanse să câștige Eurovision 2022 din Torino, în contextul conflictului inițiat de Rusia în această țară. La polul opus, România, care tocmai și-a ales melodia care o va reprezenta la concurs, este clasată pe ultimele poziții la casele de pariuri.

Orchestra KalushFoto: Eurovision Facebook

Ucraina este cotată la casele de pariuri cu 25% șanse de câștig, în timp ce România este cotată cu mai puțin de 1% șanse de câștig.

Ucraina va participa Eurovision Song Contest 2022 cu melodia ”Stefania”, interpretată de Kalush Orchestra.

În urma finalei din România, de pe 5 martie, țara noastră îl va trimite pe WRS cu melodia “Llamame” la concursul din mai din Torino.

Kalush Orchestra, câștigători după ce Alina Pash a fost nevoită să se retragă din cauza unei vizite în Crimeea

Finala din Ucraina de pe 12 februarie a fost câștigată inițial de Alina Pash, dar a fost nevoită să se retragă din competiția europeană după ce a fost acuzată că ar fi susținut un concert în 2015 în Crimeea după ce a luat un zbor de la Moscova, încălcând astfel regulile concursului Vidbir și legislația ucraineană și a fost inclusă în baza de date ucraineană „Peacemaker” pentru „vizite ilegale în Crimeea”.

Ucrainenii și străinii au voie să călătorească în Crimeea doar prin punctele de control terestre oficiale. Conform legii ucrainene, este ilegal să călătorești în Crimeea prin Rusia.

După retragerea ei, radiodifuzorul ucrainean a invitat Orchestra Kalush la să participe la Eurovision Song Contest 2022 din Torino, formația, care a terminat pe locul al doilea la Vidbir cu piesa „Stefania”, a acceptat invitația.

Kalush este o trupă de rap ucrainean formată în 2019. Grupul este format din fondatorul și rapperul Oleh Psiuk, multi-instrumentistul Ihor Didenchuk și DJ MC Kilimmen. Didenchuk este, de asemenea, membru al trupei electro-folk Go_A.

Reamintim că Rusia a fost exclusă din concursul Eurovision din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.

Uniunea europeană de radio şi televiziune (European Broadcasting Corporation – EBU) a anunțat pe 24 februarie că niciun reprezentant al Rusiei nu va participa la concursul Eurovision din acest an, întrucât, în caz contrar, acest lucru „ar compromite competiția muzicală”, potrivit Reuters.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *