VIDEO China: Manifestație rară împotriva autorităților locale, acuzate de “corupție” / Intervenție în forță a unor „civili”

Un grup de persoane din centrul Chinei a protestat duminică împotriva autorităților locale, acuzate de complicitate și “corupție”, într-o neobișnuită demonstrație de sfidare a guvernului, potrivit AFP.

Proteste in Zhengzhou, HenanFoto: Twitter

Patru bănci din provincia Henan, slăbită de încetinirea creșterii economice, au înghețat toate retragerile de numerar la mijlocul lunii aprilie, afectând mii de oameni.

De atunci, această situație a dat naștere la demonstrații sporadice.

Pentru a preveni noi adunări, autoritățile locale au fost suspectate luna trecută că au înroșit legitimația de sănătate a mai multor manifestanți, făcând de facto imposibilă deplasarea.

Duminică, câteva sute de persoane au manifestat în fața unei sucursale a băncii centrale chineze din Zhengzhou, capitala provinciei Henan, potrivit mai multor participanți care au cerut AFP să-și păstreze anonimatul.

Fotografii postate pe rețelele de socializare arată bannere care denunță “corupția și violența autorităților din Henan”.

În videoclipuri, al căror conținut nu a putut fi verificat în mod independent de AFP, manifestanții sunt arestați în mod agresiv de agenți în civil. Fețele unora dintre protestatari sunt învinețite.

Unii protestatari au fost “bătuți, răniți și sângerau la cap”. Persoane cu dizabilități au fost chiar bătute cu bestialitate”, a declarat pentru AFP un participant, care a estimat numărul protestatarilor la “câteva mii”.

Nu a existat nicio reacție imediată din partea autorităților locale.

Demonstrațiile din China sunt relativ rare într-o țară în care menținerea stabilității sociale este o obsesie și în care guvernul înăbușă de obicei orice protest.

Cu toate acestea, unii chinezi sunt disperați să iasă în stradă, în ciuda riscului de a fi arestați și urmăriți penal.

Luna trecută, autoritățile din Henan au fost criticate după ce ar fi manipulat permisele de sănătate pentru a preveni alte proteste.

În China, pentru a avea acces în marea majoritate a clădirilor, în centrele comerciale, în locurile publice și în unele mijloace de transport este necesar un permis de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *