VIDEO Cum arată acum pasajul de pe centura Capitalei care ar trebui să fie gata peste o lună, înainte de termen: „Se lucrează în două ture, ziua și noaptea” – Infrastructura

Un pasaj pe actuala Șosea de Centura a Capitalei va fi gata până pe 1 octombrie, înainte de termenul oficial, anunțat recent ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Noi imagini din dronă arată exact stadiul lucrărilor la pasajul rutier suprateran, cu o lungime de circa 800 de metri, care va muta actuala Șosea de Centură a Capitalei cu ale sale patru benzi peste giratoriul de la intersecția cu DN1A – Mogoșoaia.

„Stadiul e avansat (62-63%) și sperăm că lucrările vor fi finalizate înaintea termenului prevăzut în contract”, potrivit lui Ioan Diaconescu, responsabil proiect “Pasaj Mogoșoaia”, transmite Compania de Drumuri.

„Antreprenorul lucrează în două ture (și ziua și noaptea), având mobilizate în șantier peste 60-70 de utilaje. S-au finalizat lucrările pentru rampa Otopeni în proporție de 90-95%. Placa de suprabetonare la pasaj este realizată 100%. Acum se execută lucrările necesare la rampa dinspre Chitila. Avem un stadiu de aproximativ 95%”, mai transmite Compania.

Lucrările la Pasajul Mogoșoaia au început în aprilie 2020 și au ca termen de finalizare luna aprilie anul viitor.

„Acest pasaj e o lucrare nu prea complicată, dar, din păcate, cine a lansat licitația în 2018 sau 2017 a pus un timp foarte mare pentru execuție – 2 ani. E o lucrare care tehnologic se poate face în 8-10 luni”, aprecia ministrul Drulă în urmă cu câteva luni.

Potrivit acestuia, constructorul și-a asumat oficial darea în circulație a pasajului până la 1 octombrie.

Pasaj suprateran DNCB peste DN1A la Mogoșoaia

Lungime: 800 m
Cost: 6,8 mil. Euro
Constructor: Strabag SRL
Contract semnat în: octombrie 2018 (licitația lansată din iunie 2017)
Termen de finalizare: 24 de luni (de la începerea construcției)
Lucrări începute: aprilie 2020

Termen de finalizare: aprilie 2022

Finalizare dorită de Min. Transporturilor: Q4 2021

Stadiu (august 2021): cca 63%

Planul pasajului peste rond:
Podul de la Mogoșoaia, necesar pentru eliminarea unui “dop” de pe sectorul modernizat de pe Centura Nord

Circa 20 de km din Centura de Nord a Capitalei au fost modernizați și lărgiți la 4 benzi încă din 2010, iar singurul punct din zonă care a rămas nerezolvat a fost intersecția de la Mogoșoaia cu DN1A – un sens giratoriu unde constant apar blocaje și cozi kilometrice.

Abia în luna iunie 2017, după ani la rândul de promisiuni și revizuiri de studii, Compania de Drumuri scotea la licitație proiectarea și execuția pasajului suprateran de la Mogoșoaia care ar urma să “ridice” Șoseaua de Centură peste DN1A București – Mogoșoaia – Ploiești.

Planul pasajului. Click pentru poză mare într-o fereastră separată:

Vezi și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *