VIDEO Cum arată tronsonul din autostrada Transilvania care ar trebui deschis vara aceasta / Se lucrează intens la eliminarea unui blocaj care ar transforma tronsonul într-unul „muzeu” – Infrastructura_Articole

Circa 18 km dintre Iernut și Chețani, parte a autostrăzii Transilvania între Târgu Mureș și Câmpia Turzii vor fi gata în această vară, însă în continuare există riscul ca traficul să nu poată fi deschis, iar lotul finalizat să se transforme într-un alt tronson „muzeu”. Nodul rutier de la Chețani este aferent tronsonului următor și a zăcut mult timp abandonat de constructor. Acum, de câteva zile, noi muncitori și utilaje au intrat în forță și vor încerca să finalizeze nodul la timp încât să poată fi deschis traficul pe lotul următor.

Pe tronsonul Iernut-Chețani constructorul Astaldi – Max Boegl a ajuns la un stadiu fizic de aproape 93% și își propune să finalizeze lucrările în această vară.

Într-o filmare din dronă realizată de Asociația Pro Infrastructura se observă stadiul avansat al proiectului, dar și faptul că mai există totuși lucrări de executat și care ar putea duce momentul finalizării undeva spre august-septembrie.

La rândul lor, autoritățile se bazează pe tronsonul Iernut-Chețani pentru a-l da în trafic în acest an, însă există în continuare problema descărcării traficului la Chețani, acolo unde nodul rutier face parte din contractul de pe tronsonul următor și unde constructorul, aflat în insolvență, a abandonat lucrările în ultimele luni.

Acum, de câteva zile însă, noi echipe de muncitori și utilaje au intrat pe șantierul nodului de la Chețani și au demarat în forță lucrările pentru finalizarea nodului. Dacă ritmul actual s-ar menține, probabil că nodul pentru descărcare ar putea fi gata peste 2 luni.

O filmare din dronă realizată de API surprinde „furnicarul” declanșat în ultimele zile pe nodul Chețani (min 5:13), dar și restul lotului Chețani – Câmpia Turzii care zace abandonat și fără muncitori.

A3 Câmpia Turzii – Ogra Târgu – Mureș

Lot 2 Iernut – Chețani – km 3+600 – km – km 21+500

Lungime: 17,9 km
Constructor: asocierea ASTALDI SPA – MAX BOEGL ROMANIA SRL – ASTALROM SA – CONSITRANS SRL
Valoare contract: 438 mil lei
Ordin de începere: mai 2016
Termen de finalizare (inițial): 16 luni

Deschidere preconizată: iulie-august 2020

Stadiu (iulie2020): 93%

Lot 3 Chețani-Câmpia Turzii – km 21+500 – km 37+191

Lungime: 15,7km
Constructor: S.C. STRACO GRUP S.R.L. – S.C. SPECIALIST CONSULTING S.R.L. – S.C. TOTAL ROAD S.R.L
Valoare contract: 280 mil lei
Ordin de începere: mai 2016
Termen de finalizare (inițial): 16 luni

Finalizare estimată: 2021-2022

Stadiu (martie 2020): 32%

Cum arată pe harta zona nodului Chețani:


Istoria „autostrăzilor muzeu” din România

Prima autostradă muzeu din ultimul deceniu a fost Lugoj – Deva lotul 1. Deschisă în decembrie 2013, autostrada nu putea fi folosită pe circa 10 km din cei 27 de km pentru că se oprea brusc în câmp. Asta pentru că nodul rutier de la un capăt era inclus în contractul adiacent (Timișoara – Lugoj, lot 2), rămas mult în urmă. Abia în 2015 a venit deschiderea mult așteptată.

Tronsonul Gilău – Nădășelu, micul „ciot” de circa 8,7 km de lângă Cluj Napoca, a fost finalizat și recepționat în noiembrie 2017, dar nu a putut fi folosit aproape un an. asta pentru că podul peste Someș, care să lege „ciotul” de restul autostrăzii A3 până la Câmpia Turzii a fost lăsat uitării mult timp și a fost contractat cu mare întârziere. Abia din septembrie 2018 s-a deschis circulația.

Cei circa 30 de kilometri de pe Loturile 3 și 4 ai autostrăzii A10 Sebeș – Turda au zăcut nedeschise timp de jumătate de an, timp în care CNAIR susținea că mai sunt lucrări de executat, în ciuda protestelor societății civile.

Similar, Lotul 3 din Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizată în proporție de 99%, a stat nefolosită circa cinci luni. Statul a reziliat contractul invocând vicii de execuție și, după luni în șir în care autostrada a rămas închisă, a deschis-o cu restricții de viteză și tonaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *