VIDEO Cum și-a sărbătorit ziua de naștere o asistentă medicală internată cu coronavirus la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara – Coronavirus

Gest impresionant al cadrelor medicale din Timișoara. O asistentă de la Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a plâns de bucurie, după ce a fost surprinsă cu baloane colorate, un tort și cadouri, direct pe patul de spital. Și-a celebrat ziua de naștere într-un salon de la “Victor Babeș”.

Tânăra asistentă are coronavirus de câteva zile și este internată la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara. De ziua ei, colegii de la Serviciul de Ambulanță i-au dus cadourile la poartă, iar asistentele de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” i le-au dus în salon, scrie tion.ro.

Colegele asistente de la “Victor Babeș” i-au cântat “La mulți ani” la capătul patului. Asta chiar dacă decorul și îmbrăcămintea aduceau mai mult a Star Trek, iar chipurile celor care au făcut surpriza nu se vedeau.

“Totul va fi bine”, i-au transmis colegii prin baloanele colorate.

Tânăra a împlinit 34 de ani și așteaptă rezultatul ultimului test pentru coronavirus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *