Ploile abundente din nordul Franței au făcut ca râurile să se reverse și să inunde casele și câmpurile, determinând evacuarea locuitorilor, relatează Reuters.

inundatii FrantaFoto: Sameer Al-DOUMY / AFP / Profimedia
Peste 100 de localități sunt în alertă roșie, iar aproximativ 200 de școli din regiune au fost închise. Salvatorii au fost, de asemenea, nevoiți să evacueze vitele.
„Este catastrofal”, a spus fermierul Gaetan Guche, în vârstă de 32 de ani, a cărui fermă de păsări a fost inundată, cu până la 60 de centimetri de apă uneori în ultimele cinci zile.
Unii pui au fost uciși de apă, iar el este îngrijorat pentru ceilalți, temându-se de răspândirea bolilor pe fondul umidității.
„Trebuie să așteptăm ca nivelul apei să coboare înainte de a vedea toată pagubele. Dar am avut pierderi la găini, pierderi financiare în ceea ce privește semințe și echipamente, așa că, astăzi, este foarte greu”.
Jean-Loup Mionnet, care are o fermă de căpșuni, și-a văzut cultura parțial scufundată în apă, a declarat că recolta de primăvara viitoare a fost compromisă, temându-se că ar putea să rămână fără căpșuni.
„Nu am văzut niciodată așa ceva”, a spus proprietarul campingului Jean-Marc Joyez din satul Enquin-sur-Baillons, unde multe case sunt inundate, iar drumurile acoperite de ape.
Ministrul Mediului Christophe Bechu a declarat că zeci de orașe vor fi considerate într-o situație de dezastru natural, ceea ce face mai ușor pentru cei ale căror case sau afaceri au fost inundate să beneficieze de asigurare.