Candidatul AUR din turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 a fost filmat de un pasager cum sare rândul la ghișeul poliției de frontieră, relatează Antena 3 CNN. Simion se întorcea din Marea Britanie.
Postul tv citează și mărturia unei angajate a aeroportului care a scris pe Facebook. „Azi dimineață, în tura mea de la aeroport, am trăit un moment care m-a revoltat profund. Primul pasager care a coborât din avion a fost George Simion, candidat la președinție. L-am salutat respectuos, așa cum salutăm fiecare pasager, indiferent de funcție, nume sau convingeri politice.
Câteva secunde mai târziu, am fost martoră a unei scene care m-a întristat sincer: colegul meu, care urma procedura standard de debarcare, a fost tratat cu superioritate și dispreț.
Ton ridicat, agitație, presiune verbală:
„N-am timp, mă!”
„Hai, mă, că eu sunt așteptat!”
Când i s-a spus că nu poate merge neînsoțit, a cerut numele colegului, iar apoi l-a fotografiat fără acord, deși i s-a explicat clar că nu are voie. Toate acestea doar pentru că i s-a cerut să respecte o regulă simplă: să aștepte ca toți ceilalți. Dacă unui om care își face meseria îi vorbești cu „mă!”, cum vei trata o țară întreagă?”, s-a întrebat aceasta.
Momentul a fost filmat de un pasager care l-a surprins pe Simion cum sare peste rând la ghișeul de frontiereă, merge și bate în geamul altui ghișeu, după care sare în fața celorlalți oameni care erau așezați la rând.





