VIDEO Iohannis, la inaugurarea a 18 kilometri de autostradă: Nu am venit pentru festivisme şi nu am venit pentru a încheia ceva – Esential

O porțiune de aproximativ 18 kilometri între Iernut și Chețani, parte a autostrăzii Transilvania între Târgu Mureș și Câmpia Turzii, a fost inaugurată vineri, în prezența lui Klaus Iohannis, care a susținut că nu a venit pentru festivisme, ci pentru a da semnalul că trebuie lucrat mai repede.

“Știu foarte bine că v-aţi mobilizat exemplar şi acest lucru îmi arată că se poate. Este evident că infrastructura din România a rămas mult în urmă. Nu vreau să detaliez iarăși de ce a rămas în urmă, cred că prin jurul meu sunt oameni care ştiu cu toții că nu prea s-a vrut să se dezvolte infrastructura şi această paradigmă s-a schimbat, acum se vrea”, a spus Iohannis.

El a susținut că nu a venit pentru festivisme, ci pentru a da semnalul că trebuie lucrat mai repede.

“Vă rog să înțelegeți bine de ce sunt eu astăzi aici – nu am venit pentru festivisme şi nu am venit pentru a încheia ceva. Am venit pentru a da semnalul că terbuie să lucrăm mai repede, să ne ţinem de termene şi să avansăm mult, mult mai repede cu lucrările de infrastructură. Acest eveniment este un punct intermediar fiindcă mai avem foarte, foarte mult de lucru în România. Ne dăm seama de importanţa acestor lucrări şi că trebuie să schimbă ritmul, să meargă totul mult, mult mai reprede”, a declarat șeful statului.

El a mai spus că a mers la inaugurarea acestui tronson pentru că îl interesează şi că va rămâne “conectat” la aceste proiecte.

“Dezvoltarea infrastructurii în România nu e o dorinţă politică de campanie, e o nevoie de bază. Avem ambiţia să facem Autostrada Transilvaniei, Autostrada Moldovei şi multe lucrări pe care le-am planificat şi pe care le vom face într-un timp surprinzător de scurt”, a adăugat Iohannis.

La deschiderea tronsonului au fost prezenți și premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Pe cei 17,9 km de la Iernut la Chețani a lucrat asocierea Astaldi-Max Boegl, pe un contract început în 2016.

Deși tronsonul se prefigura a fi gata în acest an, o problemă a apărut la nodul rutier de la Chețani, ce ar fi permis descărcarea traficului rutier. Nodul rutier este aferent tronsonului următor și a zăcut mult timp abandonat de către constructor. În prima parte a anului s-a crezut că e o cauză pierdută și că lotul finalizat Iernut-Chețani va deveni un alt „muzeu”. Un timp s-a discutat dacă CNAIR poate interveni în regie proprie pentru finalizarea nodului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *