VIDEO Joe Biden s-a împiedicat și a căzut în timpul unei ceremonii la Academia Forțelor Aeriene

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele Joe Biden s-a împiedicat și a căzut joi după ce a înmânat ultima diplomă la o ceremonie de absolvire de la Academia Forțelor Aeriene din SUA. A fost ajutat rapid să se ridice și s-a întors la locul său neasistat, relatează Reuters.

Joe Biden a cazut pe scena dupa ce s-a impiedicat de un sacFoto: Andrew Harnik / AP / Profimedia

Președintele american se întorcea la locul său când a căzut.

Potrivit Daily Mail, Biden s-ar fi împiedicat de un sac de nisip de pe scenă, motiv pentru care a arătat cu degetul spre el după ce a fost ajutat de trei persoane să se ridice.

Momentul în care Joe Biden s-a împiedicat și a căzut

Directorul de comunicații de la Casa Albă, Ben LaBolt, a spus pe Twitter că Biden este bine. „Pe scenă era un sac de nisip”, a explicat el.

Căzătura a venit după ce Biden a rostit un discurs de deschidere a unei ceremonii, unde i-a avertizat pe absolvenți că vor intra în serviciul Forțelor într-o lume din ce în ce mai instabilă, invocând provocările din Rusia și China.

Biden candidează în 2024 pentru al doilea mandat. Medicii l-au declarat sănătos și apt după un examen fizic în februarie.

Biden s-a mai împiedicat când a urcat treptele Air Force One la plecarea din Varșovia pe 22 februarie, dar s-a redresat repede fără să cadă.

spot_imgspot_img