
Sisteme Patriot în baza militară de la Schwesing Foto: AXEL HEIMKEN / AFP / Profimedia
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Salzburg cu omologul său austriac, că România va sprijini în continuare Ucraina, „inclusiv în zonă militară”.
Întrebat de o jurnalistă din România despre posibilitatea de a fi donat încă un sistem Patriot pentru Ucraina, după cel cedat în mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, Nicușor Dan a răspuns: „Legat de sprijinul României pentru Ucraina, el va continua, inclusiv în zonă militară, dar nu s-a pus pentru moment în discuție un sistem Patriot”.
Ucraina a securizat fonduri pentru trei sisteme Patriot
Joi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a primit confirmări de la parteneri că vor oferi finanțare pentru trei sisteme de apărare antirachetă Patriot și că sunt în desfășurare discuții pentru a fi finanțate încă șapte.
„Am primit oficial confirmarea din Germania pentru două sisteme și din Norvegia pentru unu. În prezent, lucrăm cu parteneri olandezi”, le-a spus el reporterilor, citat de Reuters.
Președintele Donald Trump a anunțat la începutul acestei luni că arme americane în valoare de miliarde de dolari vor merge către Ucraina, inclusiv rachete Patriot. Acest lucru a declanșat negocieri pentru găsirea de parteneri care să contribuie la schema de achiziționare a armelor – un proces care va determina sprijinul pe care îl va primi Ucraina.
Sistemele Patriot s-au dovedit a fi eficiente în distrugerea rachetelor balistice rusești care vizează orașele ucrainene.





