VIDEO Prima autostrada inaugurată în 2021? Cum arată acum „ciotul” din Autostrada Transilvania care ar trebui să fie gata peste câteva luni – Infrastructura

O bucată din autostrada A3 Transilvania ar urma să fie inaugurată peste câteva luni, deși teoretic termenul contractual este abia începutul anului viitor. Noi imagini de pe șantier ilustrează mobilizarea bună a constructorului austriac. Chiar dacă discutăm doar de un tronson foarte scurt, el este „unul de efect care va rezolva o (bună) parte din problemele de trafic” din zonă, după cum apreciază și Asociația Pro Infrastructura.

Tronsonul A3 de la Târgu Mureș la Ungheni (Aeroport) nu este unul lung, un „ciot” de doar puțin peste 9 km – 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum de legătură cu patru benzi – însă vine în continuarea a 33 de kilometri de autostradă deja dați în trafic și ar permite șoferilor să intre pe autostradă mult mai aproape de Târgu Mureș.

În momentul de față stadiul lucrărilor a depășit 70%, iar autoritățile de la transporturi speră ca deschiderea traficului să aibă loc până la finele anului.

În prezent, constructorul se concentrează în continuare pe finalizarea structurilor și a nodului rutier cu DJ151D.

În paralele se așterne stratul final de uzură și se mai lucrează și la cele 2 sensuri giratorii prin care proiectul se conectează la Municipiul Tg. Mureș.

Filmarea de mai jos începe tocmai cu giratoriile respective și drumul de patru benzi care conectează autostrada de Tg. Mureș, iar secțiunea de autostradă propriu-zisă începe de pe la minutul 3.59.

„Proiectul început în iulie 2020 va fi gata până la finalul anului – îmbucurător, înainte de termen”, aprecia ministrul Transporturilor la începutul lunii august.

„Într-adevăr, doar un ciot, dar unul de efect care va rezolva o (bună) parte din problemele de trafic din sudul municipiului Târgu Mureș”, aprecia și Asociația Pro Infrastructura.

A3 Târgu Mureș – Ungheni (Aeroport)

Lungime: 4,5 km autostradă + 4,7km drum de legătură
Constructor: Strabag
Valoare: 192 mil. lei
Contract semnat: 29 mai 2020 (ordin de începere lucrări – iulie 2020)
Termen de execuție: 18 luni (contractual – ianuarie-februarie 2022)

Finalizare probabilă: Q4 2021

Stadiu fizic oficial (iulie- cf CNAIR): 57,4%

Detalii despre proiect: 3 poduri și pasaje pe drumuri de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, 2 noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drum existentă




A3 Târgu Mureș – Ungheni – un lot cu probleme: de la un contract reziliat la o licitație care s-a întins nepermis de mult

Inițial scos în 2014, contractat în februarie 2015 cu Asocierea LEMACONS & VEGA 93 & ARCADA pe 179 milioane de lei. Din cauza bâlbâielilor financiare ale Companiei de Drumuri de atunci – autostrada fiind contractată pe fonduri europene, dar exact în momentul trecerii de la un exercițiu financiar la altul – lucrările n-au început, au tărăgănat un an.

Rezultatul? În aprilie 2016 constructorul a cerut rezilierea contractului pentru că nu s-a dat ordinul de începere în termen de 12 luni.

Tronsonul a fost scos la licitație jumătate de an mai târziu, în octombrie 2016, dar procedura s-a dovedit a fi o înșiruire de amânări și tergiversări, inclusiv o bătălie adevărată în instanțe.

Depunerea ofertelor a fost amânată de mai multe ori până abia în martie 2017, după care evaluarea ofertelor a fost tărăgănată nepermis de mult. Atribuirea lucrărilor către Strabag pentru circa 192 milioane de lei a venit inițial în noiembrie 2017, după care au urmat contestațiile și decizii diferite date în instanță care au întors de două ori rezultatul procedurii.

Atât de mult timp a trecut însă de la lansarea licitației, încât ofertele depuse inițial de constructori și-au pierdut valabilitatea. Asocierea Itinera a decis să nu mai conteste și să-și retragă oferta. Astfel, Strabag a rămas singura firma care în final a semnat contractul pe 29 mai 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *