
Duc Phuc din Vietnam a câștigat Intervision. sursă foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Vietnamul a fost declarat câștigător al concursului muzical Intervision, găzduit de Rusia, în primele ore ale dimineții de duminică, după ce participantul american născut în Australia s-a retras în ultimul moment, scrie Reuters. Organizatorii de la Moscova susțin că artistul a decis să părăsescă competiția din cauza unor presiuni politice.
Exclusă din Eurovision din cauza războiului din Ucraina, Rusia a reînviat concursul de muzică din era sovietică, cu spectacole menite să promoveze „valorile tradiționale ale familiei”, la care au participat cântăreți din 23 de țări, reprezentând mai mult de jumătate din populația mondială, inclusiv China, India și Brazilia.
Premiul anunțat pentru marele câștigător a fost un premiu în bani de 30 de milioane de ruble (360.000 de dolari), confom organizatorilor.
Intervision 2025, câștigat de Vietnam
Un juriu profesionist format din reprezentanți ai fiecărei țări participante a decis că Vietnamul a avut cea mai bună prestație.
If Vietnam doesn’t win Intervision, we ride at dawn. This is a masterpiece. #intervision pic.twitter.com/DEEHg1n9jA
— Verity 🏴 (@verityrf) September 20, 2025
„Statele Unite rămân în competiție, reprezentate în juriu de o legendă a formației Deep Purple”, au scris reprezentanții concursului pe X.
📢 Official statement:
Due to political pressure from the Australian government, US-AU citizen VASSY won’t perform in the #Intervision25 final.
The US remains in the contest, represented on the jury by a Deep Purple legend.
Intervision stands for culture, not politics.— Intervision 2025 (@intervisionwld) September 20, 2025
Kârgâzstanul a obținut locul al doilea, iar Qatarul locul al treilea. Melodiile au fost interpretate în limbile naționale.
Reprezentantul Rusiei, Șaman, al cărui nume real este Yaroslav Dronov, a cerut juriului să nu ia în considerare prestația sa, deoarece Moscova era gazda concursului.
Organizatorii au declarat că Arabia Saudită a acceptat să găzduiască concursul anul viitor.
Spectacolul a fost transmis în direct la televiziunea rusă, iar organizatorii au declarat că a fost transmis și pe internet sau la televiziunea din alte țări, cu o populație totală de peste 4 miliarde de oameni.
Vassy, o cântăreață născută în Australia care reprezenta Statele Unite, s-a retras în ultimul moment după ce a fost supus „unei presiuni politice fără precedent din partea guvernului australian”, au declarat organizatorii într-un comunicat.
Statele Unite vor fi, de asemenea, reprezentate, de Vassy, după ce cântărețul american de R&B Brandon Howard s-a retras în ultimul moment, invocând motive familiale.
Guvernul de la Canberra nu a răspuns la acuzații până la ora transmiterii acestei știri.
Pe lângă un duo de prezentatori vorbitori de limbă rusă, din echipa au făcut parte o moderatoare indiană care a vorbit în engleză și un prezentator chinez care a vorbit în mandarină.
Președintele Vladimir Putin a deschis finala cu o declarație video în care a afirmat că lumea se schimbă rapid și le-a urat noroc concurenților.
După căderea comunismului, Rusia a participat la Eurovision din 1994 până în 2021, perioadă în care a prezentat în competiţia europeană unele dintre cele mai mari staruri ale sale.
Rusia a câştigat concursul în 2008 prin Dima Bilan, care a interpretat cântecul „Believe”. Concursul Eurovision a fost organizat apoi la Moscova, pe Stadionul Olimpic din capitala rusă, în 2009.





