Paul Stănescu, fost secretar general al PSD, a subliniat necesitatea unui Guvern cu puteri depline, luni, și a spus că mandatul de formare a unui cabinet ar trebui încredințat liderului social-democrat, Sorin Grindeanu, în cazul în care Guvernul Veștea pică la votul din această seară.
Întrebat cum i s-a părut negocierile dintre PSD și AUR, Paul Stănescu a refuzat să comenteze: „Mă abțin”.
El crede că următoarea propunere de premier a președintelui Nicușor Dan ar trebui să fie Sorin Grindeanu, „pentru că PSD a câștigat alegerile”.
„E pe primul loc și ar trebui să fie, poate nu Sorin, poate nu vrea el, altcineva, un prim-ministru”, a adăugat Stănescu.
Referitor la voturile necesare pentru învestirea unui astfel de guvern, social-democratul a amintit că liderul PNL, Ilie Bolojan, a exprimat disponibilitatea de a discuta despre posibilitatea de a susține un guvern Grindeanu.
„Păi, a spus Bolojan. A spus două variante, am înțeles, la președinte. Una, dacă PSD își asumă primul ministru, votează. Dacă nu, să votăm noi coaliția PNL-USR-UDMR”, a continuat Paul Stănescu.
Stănescu reclamă un „infantilism politic”
El a subliniat necesitatea unui Guvern cu puteri depline.
„Trebuie să trecem un guvern. Nu știu, ăsta va trece, nu va trece. Nu contează formula. România nu poate să își permită la această oră, din toate punctele de vedere, să nu aibă guvern. Am ajuns deja într-un infatilism politic, la mulți oameni se întâmplă lucrul ăsta”, a mai declarat Paul Stănescu de la PSD.






