VIDEO SuperLiga: FCSB, a cincea victorie consecutivă în campionat

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

FCSB s-a impus în fața nou promovatei Poli Iași, scor 2-1, în etapa a șasea din SuperLiga României. Echipa antrenată de Elias Charalambous a ajuns la 5 victorii la rând în campionat.

Jucătorii echipei FCSBFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*

FCSB a învins Poli Iași cu scorul de 2-1

FCSB își continuă parcursul excelent în SuperLiga României și a obținut a cincea victorie la rând, după ce a învins-o pe Poli Iași, scor 2-1.

Venită după eliminarea din UEFA Conference League, formația antrenată de Elias Charalambous a reușit să câștige pe Arena Națională în fața echipei nou promovate.

Ovidiu Popescu a deschis scorul înainte de finalul primei reprize (min 44), cu un șut violent din marginea careului de 16 metri.

Scorul putea fi egal la pauză, dar moldovenii au avut o reușită anulată pentru un henț.

În repriza secundă, Bordeianu l-a pus la încercare pe Ștefan Târnovanu cu un șut din lovitură liberă, dar portarul roș-albaștrilor a intervenit excelent.

Darius Olaru a făcut 2-0 pentru vicecampioana României, după ce a finalizat dintr-o pasă venită de la Florinel Coman, în minutul 68 al partidei.

Finalul meciului nu a fost deloc unul liniștit pentru gazde. Vașvari a redus din diferență (min 79), după ce l-a învins pe Târnovanu cu un șut superb.

Florinel Coman a avut șansa de a risipi emoțiile pe final de meci, dar extrema roș-albaștrilor nu a reușit să marcheze în situația de 1 la 1 cu portarul oaspeților.

Scor final 2-1, iar FCSB-ul revine pe prima poziție în clasament și acumulează 15 puncte. De partea cealaltă, echipa antrenată de Leo Grozavu rămâne ultima în SuperLiga României, cu 3 puncte.

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre FCSB și Poli Iași

SuperLiga, programul etapei a 6-a

18 august

Petrolul Ploiești – FC U Craiova 1948 4-3

Universitatea Craiova – UTA Arad 3-0

19 august

FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0

FC Voluntari – Dinamo București 2-3

20 august

Rapid București – Farul Constanța 3-1

FCSB – Poli Iași 2-1

21 august

18:30 Sepsi OSK – Hermannstadt

21:30 Universitatea Cluj – CFR Cluj

spot_img