VIDEO Trump anunță redeschiderea unor state în aprilie și acuză China că a mințit: Vârful epidemiei a fost depășit, la nivel național – Coronavirus

Președintele american Donald Trump a declarat că vârful epidemiei de coronavirus a fost depășit în SUA și a anticipat redeschiderea unor state în cursul acestei luni, deși, inițial, fusese avansată dată de 1 mai, scrie BBC News. Liderul de la Casa Albă a mai acuzat China că minte în legătură cu bilanțul victimelor. Trump a mai spus că SUA explorează ipoteza potrivit căreia noul coronavirus ar fi plecat de fapt de la un laborator de virusologie din Wuhan.

În cadrul briefingului susținut zilnic la Casa Albă, președintele Trump a precizat că joi ar urma să fie anunțat planul privind redeschiderea unor state, după ce va discuta cu guvernatorii.

Președintele american a mai fost întrebat în legătură cu surse multiple care vorbesc despre posibilitatea ca pandemia cu noul coronavirus să fi plecat de fapt de la un laborator din China și nu de la o piață pentru animale sălbatice, surse citate de Fox News dar și de CNN.

Trump a spus că ipoteza este analizată, dar că nu vrea să comenteze încă. ”Vom vedea”, a transmis liderul de la Casa Albă.

SUA au înregistrat în jur de 637.716 de cazuri confirmate și peste 30.826 de decese.

”Datele sugerează că, la nivel național, am depășit vârful de noi cazuri de infecții”, a declarat Trump, într-o conferință de presă susținută în Rose Garden.

“Să sperăm că acest trend va continua și vom continua să facem progrese”, a mai spus el.

Întrebat în legătură cu faptul că SUA au înregistrat o rată mare a deceselor raportat la la bilanțul total de 136.908 de morți, la nivel global, Trump a acuzat alte state că mint în ceea ce privește datele raportate.

“Există cineva care chiar crede numerele pe care le raportează unele dintre aceste țări?”, a răspuns el, nominalizând China.

Anterior, Administrația Trump anunțase data de 1 mai ca fiind momentul la care va fi redeschisă țara, însă președintele a spus că unele state vor putea reveni la normalitate mai devreme.

Miercuri, Statele Unite au înregistrat un nou record de aproape 2.600 de noi decese în 24 de ore ca urmare a îmbolnăvirii cu noul coronavirus, cel mai ridicat bilanţ înregistrat de o ţară, conform datelor anunţate de Universitatea Johns Hopkins.

Astfel, pe teritoriul SUA, în intervalul orar 20.30 marţi – 20.30 miercuri s-au produs 2.569 de decese, conform sursei citate.

În SUA au fost diagnosticate peste 637.000 de cazuri îmbolnăvire cu noul coronavirus, cel mai mare număr de cazuri înregistrate oficial pe glob. Până în prezent au fost efectuate aproximativ 3.2 milioane de teste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *