
Victor Ponta, la Parlament, Foto: Hotnews
Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale, a comentat cazul primarului din comuna Ciohorăni, Ticu Simion, care a fost exclus din PSD Iași după ce a anunțat că îl va vota la scrutinul din luna mai pe fostul premier, nu pe Crin Antonescu, candidatul pe care îl susțin social-democrații alături PNL și UDMR.
„Primarii care au grijă de comunitatea lor sunt sancționați mai aspru decât în Partidul Comunist? Aceste gesturi politice ale unor lideri total vânduți sistemului Iohannis-PNL nu reprezintă PSD – partidul votat de milioane de oameni, care a dus România în NATO și UE, care a avut grijă de pensionari, militari, oameni de afaceri români, medici și profesori”, a scris Victor Ponta, joi, într-o postare pe Facebook.
Victor Ponta, care a fost ales deputat pe listele PSD la alegerile din 1 decembrie, a fost exclus la rândul său din partid, pentru a doua oară, în 12 martie, după ce și-a anunțat intrarea în cursa prezidențială.
În postarea de joi, fostul premier a distribuit și comunicatul PSD Iași.
„În cadrul unei întâlniri în forurile statutare de conducere ale Organizației Județene Iași a Partidului Social Democrat s-a luat decizia de excludere a domnului Ticu Simion, primarul comunei Ciohorăni, urmare recentelor declarații publice de susținere a altui candidat la funcția de Președinte al României decât cel sprijinit de coaliția România Înainte”, se arată în comunicat.
În 2 aprilie, Victor Ponta distribuise pe Facebook o filmare în care primarul Ticu Simion afirmă că îl va vota pe el la prezidențialele din mai.
„De la Revoluție și până în prezent România a evoluat în bine. Lucrurile bune în această țară se văd. Nu pot fi de acord cu cei care afirmă că de 35 de ani în România nu s-a făcut nimic. Aceștia ori nu văd ce s-a făcut, ori nu gândesc. O parte din această evoluție se datorează și domnului Victor Ponta. Este singurul dintre candidații la funcția de Președinte al României care a condus această țară ca prim-ministru și o poate face foarte bine și ca președinte. Recomand, susțin și votez Victor Ponta – președinte”, a declarat primarul în filmarea respectivă.





