VIDEO Zeci de mii de italieni au mărșăluit la Roma pentru pace în Ucraina: „Nu trimiterii de arme”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Zeci de mii de oameni au mărşăluit sâmbătă la Roma pentru a cere pace în Ucraina şi încetarea trimiterii de arme de către guvernul italian pentru a lupta împotriva invaziei ruseşti, potrivit AFP.

Manifestatii la RomaFoto: Captura

„Nu războiului. Nu trimiterii de arme”, scria pe o pancartă mare purtată de manifestanţi – aproximativ 30.000, potrivit cifrelor poliţiei citate de presa italiană – care scandau: „Daţi o şansă păcii!”.

”Armele au fost trimise la început pe motiv că ar fi împiedicat o escaladare. Nouă luni mai târziu, mi se pare că a avut loc o escaladare. Priviţi faptele: trimiterea de arme nu ajută la oprirea unui război, armele ajută la alimentarea unui război”, a declarat pentru AFPTV un protestatar.

Italia, membru fondator al NATO, sprijină Ucraina de la începutul invaziei ruse, ]n 24 februarie, în special prin furnizarea de arme.

Noul prim-ministru de extremă-dreapta, Giorgia Meloni, a declarat că acest lucru nu se va schimba şi că guvernul intenţionează să trimită mai multe echipamente militare în curând.

Dar unele voci, între care fostul prim-ministru Giuseppe Conte, spun că Italia ar trebui, în schimb, să intensifice negocierile.

Vineri, miniştrii de externe ai statelor din G7, printre care şi Italia, s-au angajat să sprijine în continuare Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei.

spot_img