VIDEO Zelenski: Astăzi a fost o zi bună şi preponderent însorită pe teritoriul țării noastre. Din păcate, în Crimeea a fost înnorat

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seară, în mesajul său către popor transmis la finalul fiecărei zile, că viitorul naţiunii sale este unul luminos, subliniind că dacă ocupanţii fug în timp ce au o şansă, aceasta va fi cea mai bună opţiune pentru ei.

Volodimir ZelenskiFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Astăzi a fost o zi bună şi preponderent însorită pe teritoriul statului nostru. Erau vreo 20 de grade şi însorit în mari părţi ale ţării. Din păcate, în Crimeea a fost înnorat. Deşi este şi cald. Dar indiferent câţi nori sunt, ucrainenii ştiu ce să facă. Şi ştiu că viitorul nostru este luminos. Acesta este un viitor fără ocupanţi. Pe întreg teritoriul nostru, în special în Crimeea. Dacă ocupanţii fug în timp ce au o şansă, aceasta va fi cea mai bună opţiune pentru ei. Dacă sunt forţaţi să rămână, orice ocupant poate găsi o modalitate de a se preda. Garantăm păstrarea vieţilor tuturor militarilor ruşi care depun armele şi se predau în mod voluntar. Ucraina aderă întotdeauna la toate normele şi convenţiile internaţionale. Nu vom lăsa alte opţiuni pe care să se bazeze ocupanţii”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul său, potrivit News.ro.

Liderul ucrainean a mai afirmat că locuitorii din teritoriile recuperate trebuie să fie atenţi la mine. „Echipele noastre de eliminare a muniţiilor explozive, inginerii noştri care se ocupă de eliminarea bombelor lucrează la maximum, dar după ocupanţi o zonă foarte mare este contaminată cu mine. Vă rugăm să nu ignoraţi avertismentele legate de mine, să nu vizitaţi zonele închise din cauza pericolului, vă rugăm să raportaţi poliţiei, serviciilor de urgenţă sau autorităţilor locale legat de orice mine sau muniţie neexplodată găsite”, a spus el.

Citește și:

Explozie și incendiu pe podul lui Vladimir Putin din Crimeea / Rușii spun că un camion a fost aruncat în aer pe Podul Kerci, iar 7 vagoane cu combustibil au luat foc pe linia feroviară

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *