VIDEO Zelenski: Lucrăm la toate scenariile inamicului şi apărăm statul / Despre şeful SBU: A trecut testul războiului şi şi-a dovedit eficienţa

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Preşedintele Volodimir Zelenski a continuat să le vorbească marţi seara ucrainenilor despre importanţa de a avea în posturi de conducere ale administraţiei locale şi centrale oameni cu pregătire militară, care şi-au dovedit eficienţa în timpul războiului, şi a salutat în acest sens numirea şefului SBU şi a noului ministru de interne, anunţând că şi Dnipropetrovsk, Zaporojie şi Herson, trei regiuni din apropierea frontului, vor fi conduse de guvernatori „cu experienţă reală în apărarea statului”, relatează News.ro. Volodimir Zelenski a mai spus că sunt analizate toate mişcările şi scenariile inamicului şi a menţionat întâlnirea importantă pe care a avut-o la Kiev cu ministrul german al apărării, pentru asigurarea armamentului necesar luptătorilor ucraineni.

Volodimir ZelenskiFoto: POU / Zuma Press / Profimedia

„Astăzi, ca de obicei, am avut mai multe întâlniri cu militarii şi o întâlnire cu şeful serviciilor de informaţii. Acordăm atenţie maximă la ceea ce pregătesc ocupanţii. Şi la ceea ce au nevoie luptătorii noştri pentru a rezista eficient – în toate direcţiile”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul de marţi seara, în care a făcut, ca de obicei, un bilanţ al zilei.

„Astăzi m-am întâlnit cu ministrul german al apărării, care a sosit la Kiev. Subiectul conversaţiei noastre este evident. Facem totul pentru ca cerul nostru să fie senin, pentru ca luptătorii noştri să aibă tancuri puternice şi pentru ca artileria noastră să nu fie inferioară celei a ocupantului. Mulţumesc Germaniei şi tuturor partenerilor pentru sprijinul acordat”, a spus Zelenski.

În ceea ce priveşte frontul, el a menţionat din nou regiunea Doneţk şi estul țării, „unde situaţia este cea mai fierbinte”, dar a spus că la fel de important este şi ceea ce se întâmplă în sud sau în nord, chiar dacă vorbeşte mai rar despre asta. El a mulţumit unor unităţi care acţionează acolo. „Noi întărim statul de-a lungul întregului perimetru. Fiecare direcţie contează. Lucrăm la toate scenariile inamicului. Noi apărăm statul”, a subliniat Zelenski.

Despre şeful SBU: „A trecut testul războiului şi şi-a dovedit eficienţa”

Rada Supremă a Ucrainei – parlamentul – a aprobat marţi numirea noul şef al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi a ministrului de interne, posturi ocupate de interimari care acum au obţinut mandat deplin.

Volodimir Zelenski a punctat că şeful SBU a fost numit la propunerea sa. „Consider că o astfel de cale de numire este un semnal pentru toţi funcţionarii guvernamentali şi angajaţii organelor noastre de drept”, a menţionat Zelenski, sugerând că va superviza personal integritatea persoanelor care vor fi numite în aceste funcţii, ca parte a eforturilor anticorupţie.

Vorbind despre şeful SBU, Zelenski a arătat că „Vasil Maliuk a fost şeful interimar al Serviciului pentru o perioadă de timp. El a trecut testul războiului. Şi-a dovedit eficienţa. A fost numit în funcţie”, a arătat Zelenski care sunt criteriile de care va ţine cont în numirea viitorilor oficiali.

„Le sunt recunoscător deputaţilor pentru votul lor pozitiv asupra candidaturii lui Ihor Klimenko pentru postul de ministru al afacerilor interne. Este important că instituția Ministerului Afacerilor Interne, care este un element al sistemului general de apărare şi securitate, a primit rapid un lider care a apărat ţara noastră încă din primele minute ale invaziei la scară largă, împreună cu toţi ceilalţi”, a spus Zelenski despre fostul şef al poliţiei naţionale care acum a preluat mandatul de ministru de interne, după ce fostul titular, Denis Monastîrski, a murit într-un accident de elicopter la periferia Kievului.

„Regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie şi Herson vor fi conduse de specialişti cu experienţă reală în apărarea statului”

„Acum avem oameni care au dobândit experienţă într-un astfel de război. Ei au rezultate clare în munca lor pentru statul care luptă pentru poporul său şi pentru independenţa sa. Ar trebui să existe mai mulţi astfel de oameni în posturi de diferite niveluri din administraţia centrală şi locală”, a arătat Zelenski. „Numirile relevante au fost aprobate de Cabinetul de Miniştri al Ucrainei. Administraţiile regionale din Dnipropetrovsk, Zaporojie şi Herson vor fi conduse de specialişti care au o experienţă reală în apărarea statului în acest moment”, a mai anunţat el.

Preşedintele ucrainean a vorbit şi despre întâlnirea pe care a avut-o cu doi dintre ambasadorii platformei caritabile United24, care strânge fonduri pentru reconstrucţia ţării – sportiva Elina Svitolina şi regizorul francez Michel Hazanavicius.

„Michel s-a alăturat ambasadorilor şi ne va ajuta la reconstrucţie. Aceasta este prima noastră voce United24 în Franţa şi cred că va fi una puternică. M-am bucurat să aud că platforma noastră de caritate de stat a reuşit deja să strângă aproape 300 de milioane de dolari de la oameni obişnuiţi şi de la companii din peste 100 de ţări”, a spus Zelenski.

El a menţionat că a vorbit şi cu preşedintele Turciei, căruia i-a transmis condoleanţe pentru victimele cutremurului devastator care s-a produs luni. „I-am spus despre măsurile noastre pentru a ajuta poporul turc să treacă peste această încercare. Salvatorii ucraineni au plecat deja în Turcia pentru a se alătura operaţiunii de salvare după cutremure. Sper că vor reuşi să salveze cât mai multe vieţi posibile”, a încheiat Volodimir Zelenski.

___

spot_imgspot_img