Vîlceanu, despre Metrorex: Încercăm să găsim soluţii, dar vă garantez că nu se va ajunge să nu fie plătite salariile / Nu trebuiau mărite cu 18% în pandemie – Radio – TV

Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu a afirmat, luni seară, că se vor găsi soluţii pentru plata salariilor la Metrorex, chiar dacă acestea au fost majorate, în plină pandemie, cu 18%. Ministrul afirmă, însă, că legea nu permite majorarea salariilor dacă se înregistrează pierderi, cu toate acestea Metrorex a făcut acest lcuru ”de neconceput”, potrivit News.

”Am alocat 118 milioane la metrou la rectificarea bugetară. A fost un blocaj, pentru că eu când am venit la Ministerul Transporturilor nu aveam buget la Metrorex, nici măcar nu era în dezbatere publică (…) Am încercat o rectificare bugetară, CA s-a opus măsurilor pe care conducerea le-a propus. Au fost revocaţi”, a declarat, luni seară, Dan Vîlceanu.

Potrivit acestuia, ”întotdeauna vor fi bani pentru fondul de salarii”.

”Problema este alta la Metorex. Anul trecut şi-au majorat salariile cu 18%, în plină pandemie, ceea ce nu a fost un lcuru corect. Pe de altă parte, există o lege ca nu-ţi permite să creşti salariile când ai pierderi. Aceste lucruri trebuie luate în considerare şi trebuie găsită o soluţie. E uşor să te uiţi la Guvern şi la Minister şi să ceri soluţii. Când ai majorat salariile în plină pandemie, ştiind că ai pierderi…a fost un lucru de neconceput şi totuşi l-au făcut”, a mai afirmat ministrul.

Acesta a precizat că se caută soluţii: ”Încercăm să găsim soluţii, dar vă garantez că nu se va ajunge să nu fie plătite salariile”.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu a declarat, sâmbătă, întrebat despre lipsa banilor pentru salarii la Metrorex şi despre scăderea acestora cu 20 la sută începând cu luna octombrie, că există o analiză care se face la Metrorex şi că soluţiile vor fi comunicate săptămâna viitoare.

“Suntem într-o analiză a situaţiei financiare la Metrorex, împreună cu ministrul interimar şi totodată ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, şi săptămâna viitoare, pe măsură ce vom avea rezultatele acestei analize, vom comunica soluţiile pentru rezolvarea situaţiei financiare, într-adevăr foarte grea, de la Metrorex”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu, sâmbătă, la finalul şedinţei de Guvern.

Întrebat de ce s-a ajuns în această situaţie privind lipsa banilor pentru salarii, Scrioşteanu a afirmat că pe de o parte este vorba despre bugetul construit la începutul acestui an, dar problema este legată şi de scăderea numărului de pasageri din acest an, pe fondul pandemiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *