Von der Leyen: UE a aprobat un nou contract cu Pfizer și BioNTech, pentru 1,8 miliarde de doze – Coronavirus

Comisia Europeană a aprobat un nou contract cu Pfizer și BioNTech ce garantează blocului comunitar 1,8 miliarde de doze de vaccin contra Covid-19, a anunțat sâmbătă șefa CE, Ursula von der Leyen.

”Vaccinarea progresează bine în UE, acum pregătim următoarea fază a reacției noastre”, a scris ea pe Twiiter, precizând că este vorba de administrarea de doze suplimentare celor vaccinați, gestionarea posibilelor variante de coronanvirus ce evită protecția prin vaccinare și imunizarea copiilor și adolescenților.

Potrivit Ursulei von der Leyen, contractul cu Pfizer și BioNTech aprobat de Comisia Europeană prevede 900 de milioane de doze, plus opțiunea de a achiziționa alte 900 de milioane de doze în perioada 2021-2023.

”Vor urma și alte contracte, și alte tipuri de vaccinuri”, a mai scris pe Twitter șefa CE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *