Washington Post: Administrația Biden aprobă un acord în valoare de 735 milioane de dolari vizând înarmarea Israelului, acord ce provoacă îngrijorarea unor democrați din Camera Reprezentanților – International

Administrația Biden a aprobat livrarea de armament în valoare de 735 de milioane de dolari destinat Israelului, iar o serie de democrați din Camera Reprezentanților s-au declarat îngrijorați în cursul înfierbântatelor dezbateri pe tema sprijinului pe care guvernul SUA l-ar acorda guvernului din Israel al premierului Benjamin Netanyahu, scrie luni ziarul american The Washington Post, citat de Rador.

Congresul a fost înștiințat în privința acestei tranzacții pe data de 5 mai, după cum au declarat pentru The Washington Post surse la curent cu acest aviz.

Evenimentul s-a petrecut cu aproape o săptămână înainte ca Hamas, organizația teroristă care controlează Fâşia Gaza, să-și lanseze atacurile cu rachete asupra Israelului, atacuri care s-ar fi soldat atunci cu moartea a cel puțin 10 israelieni. Lansarea acestor rachete a fost urmată de o serie de atacuri aeriene ale Israelului, care, la rândul lor, s-au soldat cu moartea a cel puțin 200 de palestinieni și au provocat proteste diplomatice în toată lumea. Criza este cea mai gravă din 2014 încoace, când un război similar israeliano-palestinian a durat aproape două luni.

Deși a cerut încetarea imediată a focului, administrația americană a spus că Israelul are dreptul la autoapărare împotriva mișcării Hamas – o poziție pe care, anterior, Congresul a sprijinit-o. Dar o nouă generație din Camera Reprezentanților, mult mai dispusă să pună sub semnul întrebării sprijinul Washingtonului față de guvernul lui Netanyahu, s-a declarat oarecum îngrijorată. Unii congresmeni doresc să știe mai multe despre această tranzacție și despre momentul în care a fost hotărâtă, ei sugerând că asta ar însemna (pentru Israel) un anume avantaj.

În ultima săptămână, atacurile armatei israeliene s-au soldat cu moartea multor civili și au distrus o clădire care adăpostea Associated Press, o agenție americană care transmite știri din Gaza, după cum a declarat un membru al Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților. „A permite livrarea acestui armament fără ca Israelul să fie silit să accepte un armistițiu nu va face decât să agraveze și mai mult acest măcel”, a spus el pentru The Washington Post.

Administrației i se cere să informeze Congresul în privința unor asemenea livrări, deși notificarea survine numai după ce Congresul a fost, neoficial, de acord. Odată făcută notificarea oficială, congresmenii au la dispoziție 20 de zile ca să ridice obiecții în privința rezoluției, care însă nu poate fi respinsă oficial.

Senatorii Chris Murphy (un democrat din Connecticut) și Todd C. Young (un republican dn statul Indiana) au cerut încetarea focului dintre Israel și Hamas. Israelul are dreptul să se apere în fața militanților Hamas, ținând însă cont de pericolul la care expune populaţia civilă, au spus ei. „Potrivit unor informații, suntem încurajați să credem că cele două părți discută eventualitatea unui armistițiu. Sperăm ca acest armistițiu să se încheie cât mai rapid și se vor face în continuare pași în vederea coexistenței a două state”, au mai declarat Murphy și Young.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *