Wimbledon: Novak Djokovic, la un pas de trofeu – Sârbul s-a calificat în finală după ce l-a învins pe Denis Shapovalov – Tenis

​Novak Djokovic s-a calificat în a 30-a sa finală de Grand Slam, după ce a trecut de Denis Shapovalov (Canada, cap de serie nr. 10) în semifinalele de la Wimbledon.

Lider mondial și mare favorit la câștigarea turneului de la All England Club, Nole a avut nevoie de două ore și 46 de minute pentru a obține victoria în fața unui adversar dificil.

Chiar dacă a câștigat în trei seturi, Djokerul a avut nevoie de fiecare dată de “prelungiri”. Sârbul a fost mai precis în momentele importante ale partidei și s-a impus cu 7-6(3), 7-5, 7-5.

Pentru trofeu, Novak Djokovic se va confrunta cu Matteo Berrettini (favorit 7). Nole conduce cu 2-0 în confruntările directe: l-a învins pe italian la Turneul Campionilor 2019 și la Roland Garros 2021.

În vârstă de 34 de ani, Djokovic s-a impus de cinci ori la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019), iar în cazul unui succes și la ediția din acest an îi va egala în clasamentul titlurilor de Grand Slam pe Roger Federer și Rafael Nadal (câte 20), marii săi rivali.

Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:

Roger Federer 31

Novak Djokovic 30

Rafael Nadal 28

Ivan Lendl 19

Pete Sampras 18.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *