„Zbor etern”. Forțele rusești de apărare aeriană și-au doborât propriul elicopter Ka-29 care vâna drone maritime ucrainene

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mai multe canale rusești relatează că un elicopter rusesc Ka-29 a fost doborât de apărarea aeriană din regiunea Krasnodar, care a fost ținta unui atac masiv lansat de armata ucraineană. Echipajul nu a supraviețuit.

Elicopter militar Kamov Ka-29 pe cer în timpul repetiției pentru parada militară dedicată Zilei Marinei Ruse. Foto: Lilyana Vynogradova / Alamy / Alamy / Alamy / Profimedia

Elicopter militar Kamov Ka-29 pe cer în timpul repetiției pentru parada militară dedicată Zilei Marinei Ruse.
Foto: Lilyana Vynogradova / Alamy / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit seriviciului rusesc al BBC, mai multe canale de Telegram relatează că incidentul a avut loc lângă Anapa, în regiunea Krasnodar.

Sursele rusești susțin că, în timp ce vâna drone maritime ucrainene, elicopterul rusesc a fost ținta unui sistem de apărare antiaeriană Pantsir defect, al cărui sisem a considerat că este ostil și l-a doborât.

„În Anapa, propria noastră apărare aeriană a doborât propriul nostru elicopter. Ka-29 căuta drone maritime ucrainene, un Pantsir al nostru a lovit elicopterul (conform versiunii preliminare, din cauza unei defecțiuni a sistemului)”, a scris unul dintre canalele rusești.

Elicopterul doborât a fost raportat și de alte surse rusești pro-război. Potrivit acestora, patru persoane au fost ucise în accident.

„Zbor etern, fraților”, a scris un alt canal, care a publicat o fotografie a elicopterului Ka-29.

Ministerul rus al Apărării și armata ucraineană nu au făcut declarații cu privire la elicopterul rus doborât.

Rusia susține că neutralizat peste o sută de drone ucrainene

Rusia a declarat vineri că a neutralizat în cursul nopţii 114 drone ucrainene care au vizat şi regiunea Krasnodar din sudul ţării, unde o persoană a fost ucisă, potrivit autorităţilor locale, conform AFP.

Sistemele ruseşti de apărare antiaeriană au interceptat şi distrus 70 de drone în Crimeea anexată, 43 de drone în regiunea Krasnodar şi o dronă în regiunea Volgograd, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Armata rusă a distrus, de asemenea, şase drone navale ucrainene în partea de nord-vest a Mării Negre, potrivit aceleiaşi surse.

Ucraina spune că lovit mai multe rafinării și ținte militare

O sursă din cadrul serviciilor de informații de la Kiev a declarat pentru Reuters că rafinăriile vizate de atacul de vineri, Afipsky, Ilsky și Krasnodar, produc combustibil pentru Flota rusă din Marea Neagră și că operațiunea cu drone care le-a vizat a fost condusă împreună cu serviciul de securitate SBU.

„Deteriorarea acestor rafinării va complica semnificativ logistica aprovizionării cu păcură, făcând-o mai scumpă și consumatoare de timp, deoarece va trebui să fie livrată de la alte rafinării”, a declarat sursa.

Sursa a mai precizat că atacul cu drone a vizat un centru de antrenament din orașul Yeisk din regiunea Krasnodar, folosit de Rusia pentru a lansa atacuri cu drone împotriva Ucrainei.

Armata ucraineană, în declarația lor, a revendicat, de asemenea, responsabilitatea pentru atacurile cu drone de joi, efectuate asupra unor depozite de combustibil din regiunile rusești Tambov și Adygeya.

Atacul cu drone de vineri a avut loc după ce Rusia a efectuat cel mai recent dintr-o serie de atacuri aeriene asupra instalațiilor energetice ucrainene care au provocat pene de curent și au ridicat temeri cu privire la modul în care rețeaua va rezista în această iarnă.

Atacurile rusești asupra rețelei electrice au provocat daune semnificative capacității de generare a energiei a Ucrainei începând din luna martie.

spot_imgspot_img