Zelenski a prezentat la Washington un plan de transformare a Ucrainei: Peste 80 de proiecte în valoare de 277 de miliarde de dolari – International

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în SUA, a prezentat un plan de transformare a Ucrainei – potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Biroul Preşedintelui de la Kiev și citat de publicația Korrespondent, scrie Rador. „Avem o viziune clară a ceea ce ar trebui să devină Ucraina în 5-10 ani. Acesta este un plan ambițios pentru transformarea statului nostru. Mai multă justiție, mai multe oportunități – construim o Ucraină de succes și stabilă”, a subliniat Zelenski.

Președintele a explicat că documentul, numit „A Greater Justice and Opportunity – Building Prosperous and Resilient Ukraine”, definește viziunea dezvoltării Ucrainei pentru următorii ani ca „un avanpost al securității, digitalizării, infrastructurii și domeniului agricol”.

Potrivit ui Volodimir Zelenski, planul de transformare a economiei ucrainene stabileşte obiective ambițioase pentru dezvoltarea capitalului uman, asigurând transformarea „verde” și securitatea energetică a țării.

Zelenski a adăugat că documentul este un instrument pentru dezvoltarea parteneriatului strategic între Ucraina și Statele Unite în domeniul economic și conține proiecte economice și de investiții comune.

„Cele peste 80 de proiecte prevăzute în acest plan sunt ambițioase, în valoare totală de 277 de miliarde de dolari. Acestea prevăd finanțare de la bugetul de stat al Ucrainei, precum și atragerea de programe de asistență internațională, împrumuturi, investiții” – a precizat liderul ucrainean.

Zelenski și-a exprimat speranța că partenerii americani se vor alătura în mod activ implementării acestui plan ambițios. Totodată, potrivit preşedintelui, restaurarea suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei este obiectivul cheie al statului.

Preşedintele Ucrainei, la Washington: „Sprijinul NATO este insuficient”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri la Washington că sprijinul Alianţei Nord-Atlantice nu este suficient pentru Ucraina – transmite ziarul Korrespondent.

Zelenski a menționat că ucrainenii văd sprijinul NATO și înțeleg că, în cazul unei escaladări a situaţiei din partea Rusiei, Ucraina nu va rămâne singură, ci va fi alături de parteneri. „Dar este cu totul altceva. Este vorba despre prezență. Cred că, în principiu, pasul psihologic corect este următorul: nu se folosesc arme, dar altor state terțe li se arată că Alianța cooperează la exerciții și lucrează cu Ucraina. Prin urmare, ca pas psihologic, cred că acest lucru este foarte bun. Este suficient? Cred că nu” – a subliniat liderul ucrainean.

Volodimir Zelenski a explicat că există pași strategici și pași tactici. În acest sens, potrivit preşedintelui, Ucraina are nevoie de pași tactici, cum ar fi desfăşurarea unor astfel de exerciții militare.

„În ceea ce privește strategia, în opinia mea, aderarea la NATO ar trebui să fie o tactică a Ucrainei. Dar din partea țărilor Uniunii Europene, a unor lideri și a Statele Unite, vedem că aceasta este o strategie” – a mai declarat Zelenski, adăugând că astăzi nu există timp pentru strategie, pentru că în fiecare zi poate avea loc o escaladare a situaţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *