Zelenski numește loviturile cu rachete asupra Kremenciuk „unul dintre cele mai nerușinate atacuri teroriste din istoria Europei”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat atacul aerian rusesc asupra unui mall din orașul Kremenciuk (centrul țării) drept „unul dintre cele mai nerușinate atacuri teroriste din istoria Europei”, relatează CNN.

Volodimir ZelenskiFoto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia

„Oraș pașnic, un centru comercial normal, cu femei înăuntru, copii, civili obișnuiți. Aproximativ 1.000 de oameni se aflau acolo înainte să fie anunțat raidul aerian”, spune Zelenski într-un mesaj video postat luni seară pe paginile sale de social media.

„Numai teroriști complet nesăbuiți, care n-au ce căuta pe Pământ, pot lovi cu rachete un astfel de loc”, continuă el.

Președintele ucrainean spune că atacul a fost unul deliberat.

„Aceasta nu e o lovitură cu rachete din greșeală. Acesta e atac rusesc planificat asupra respectivului centru comercial”, spune Zelenski în mesajul video. „Operațiunile de salvare continuă, dar trebuie să fim conștienți că pierderile pot fi semnificative”.

___

spot_img