de Anca SIMINA Publicat la: 11.03.2013 17:30 Ultima actualizare: 11.03.2013 17:37
AFP/Mediafax Foto
Ministrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei si Finlandei i-au cerut presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, un mecanism de reactie in cazul in care principiile statului de drept mai sunt incalcate in Uniunea Europeana, mergand pana la taierea fondurilor UE.? Subiectul ar urma sa fie discutat la initiativa celor patru astazi in Consiliul Afaceri Generale, la Bruxelles.
Scrisoarea ministrilor de externe nu mentioneaza explicit Ungaria sau Romania, tarile criticate in ultimele luni pentru astfel de practici, dar i-a fost trimisa lui Barroso pe 6 martie, cu o zi inainte de Consiliul Afaceri Interne in care era initial pe agenda aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen.
Inainte ca textul integral sa fie facut public, fostul presedinte Ion Iliescu s-a aratat transant: „Acum venim cu tot felul de fleacuri”, a comentat el, etichetand drept „dispute inutile” demersurile ministrilor de externe Guido Westerwelle (Germania), Frans Timmermans (Olanda), Villy Søvndal (Danemarca) si Erkki Tuomioja (Finalanda).
„Este de o importanta cruciala ca valorile fundamentale cuprinse in Tratate sa fie respectate. Iar Uniunea Europeana trebuie sa fie extrem de atenta cand acestea sunt puse sub semnul intrebarii oriunde in interiorul granitelor sale si sa reactioneze prompt si eficace”, se arata in textul scrisorii publicate de Cristian Ghinea, directorul Centrului Roman de Politici Europene.
Cei patru ministri cer „un mecanism rapid si eficace”, „nediscriminatoriu si aplicabil tuturor statelor membre in acelasi mod”, in trei pasi. Primul: Comisia Europeana „sa semnaleze din? timp deficitele intr-un stat membru si, daca exista sutinerea statelor membre, sa ceara tarii sa remedieze situatia”. Al doilea: „O varietate de optiuni ar trebui explorate pentru a impune respectarea acestor valori, inclusiv introducerea unui dialog politic structurat, aducerea acestei chestiuni in fata Consiliului din timp, ori incheierea unor intelegeri constrangatoare intre Comisie tara respectiva. Al treilea: „In ultima instanta, suspendarea fondurilor europene ar trebui sa fie posibila”.
In final, cei patru …





