Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a acceptat marti propunerile sindicatelor privind Statutul politistului, acestea vizand indemnizatia de chirie care se acorda politistilor si modificarea articolului privind regimul disciplinar al politistilor, a declarat presedintele Pro Lex, Vasile Lincu.Presedintele Sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat marti, pentru MEDIAFAX, ca ministrul Afacerilor Interne a fost de acord cu propunerile de modificare a statutului politistilor inaintate de catre sindicalisti.
Acestia au solicitat eliminarea discriminarii intre agent si ofiter in ce priveste chiria.
In propunerea inaintata ministrului Radu Stroe se arata ca politistul care nu detine, in folosinta gratuita sau in proprietate, nici el si nici sotul/ sotia sa, o locuinta in localitatea sau pe o raza de 30 de kilometri in care isi are sediul unitatea la care a fost numit in prima functie, beneficiaza, la cerere, de dreptul la decontarea chiriei platite pe baza unui contract de inchiriere incheiat in conditiile legii, de acelasi drept beneficiind si politistul mutat in interesul serviciului in localitatea in care isi are sediul unitatea.
„Acest drept nu are caracter salarial si nu se impoziteaza. (…) Metodologia de acordare si sistare a indemnizatiei de chirie se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Plafonul in limita caruia se acorda indemnizatia de chirie in conditiile alin. (1) – (6) se stabileste anual, pe localitati, in raport cu pretul chiriei practicat la nivelul pietei, potrivit limitei bugetului alocat in acest scop in legea bugetului de stat, prin ordin al ministrului afacerilor interne”, se arata in proiectul de OUG propus de sindicalisti.
Vasile Lincu a precizat, in 4 ianuarie, ca acum se acorda 50 la suta din salariu pentru indemnizatia de chirie, dar sumele sunt diferite, media fiind de 400 de lei pe agent si 700-800 de lei pe ofiter.
„Am solicitat sa eliminam inechitatea si ajutorul sa nu se acorde in functie de venit, ci dupa modelul magistratilor, adica aceeasi suma pentru cei din aceeasi localitate. Spre exemplu, in Bucuresti va fi la 200 euro, in Zimnicea 50 de euro, in functie de valoarea de piata”, a precizat Lincu.
O alta propunere acceptata de ministrul de Interne se refera la raspunderea disciplinara a politistului.
Potrivit documentului inaintat de sindicalisti, constituie abateri disciplinare, daca nu au fost savarsite in astfel de …





