Comisia Europeana investigheaza in Romania abuzul de pozitie dominanta in piata al OPCOM (operatorul bursei de energie electrica) si Transelectrica, actionarul unic al bursei de energie, informeaza RFI.ro
Un comunicat al comisiei vorbeste de faptul ca cele 2 entitati discrimineaza participantii la piata energie pentru ca ii obliga sa fie inregistrati in Romania.
Comisia Europeana este ingrijorata de faptul ca OPCOM ar putea discrimina companiile din piata energiei prin introducerea de criterii referitoare la nationalitate sau a locului unde sunt inregistrate firmele in cauza. Investigatia a pornit de la o adresa a operatorului bursei de energie din Romania, trimisa companiilor din domeniu, document prin care OPCOM cere ca toti participantii sa faca dovada ca platesc TVA si ca prin urmare sunt inregistrate in Romania.
Potrivit Comisiei Europene, aceasta practica poate duce la cresterea costurilor traderilor de energie din afara Romaniei si ar putea descuraja alte companii sa intre pe piata. Aceasta practica ar avea ca efect scaderea lichiditatii pe OPCOM, dar si a eficientei pietei.
Comunicatul precizeaza ca deschiderea investigatiei …




