Republica Moldova are un nou Guvern. Cine sunt miniștrii din echipa premierului Vasile Tofan și care sunt prioritățile Executivului, inclusiv în relația cu România

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Republica Moldova are, începând de astăzi, 21 iulie, un nou guvern, după ce cabinetul condus de premierul Vasile Tofan a fost învestit de către Parlamentul de la Chișinău.

Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS), al președintei Maia Sandu, deține majoritatea în Legislativul format din 101 de membri, iar numirea lui Tofan a fost aprobată prin votul a 53 de deputați ai PAS, după ce șeful Executivului și-a prezentat programul de guvernare și echipa ministerială.

Partidele de opoziție s-au abținut de la vot.

Cum arată programul de guvernare

Documentul, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, stabilește direcțiile de acțiune ale Guvernului pentru următorii ani și pune accent pe dezvoltarea economică, integrarea europeană și modernizarea instituțiilor statului.

Programul este construit în jurul a cinci obiective principale: relansarea creșterii economice, accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, construirea unui stat eficient și digital, consolidarea securității și justiției, precum și creșterea calității vieții.

Noul Executiv își propune să reducă birocrația, să atragă investiții, să accelereze digitalizarea serviciilor publice și să continue reformele necesare pentru integrarea în UE.

Un capitol important este dedicat relației cu România, considerată principalul partener strategic al Republicii Moldova și unul dintre cei mai importanți susținători ai parcursului european al țării. Programul prevede extinderea cooperării în domeniul energetic, al infrastructurii și al proiectelor comune dintre cele două state.

Miniștrii Guvernului Tofan

Victoria Belous. Foto: Parlamentul Republicii Moldova

În ceea ce privește echipa guvernamentală, Vasile Tofan a optat pentru continuitate în majoritatea ministerelor, dar a operat și patru schimbări.

La Finanțe revine Victoria Belous, care până în alegerile parlamentare a ocupat această funcție o scurtă perioadă de timp, iar ulterior a fost aleasă deputata de pe listele PAS.

Portofoliile Agriculturii, Sănătății și Culturii vor fi conduse de Radu Musteață, Alexandru Gasnaș și, respectiv, Dan Suruceanu.

Astfel, Victoria Belous revine în fruntea Ministerului Finanțelor, după ce a ocupat aceeași funcție în cabinetul condus de Dorin Recean. În ultimii ani, ea a activat în Comisia parlamentară de economie, buget și finanțe. În mandatul anterior a coordonat promovarea noului Cod Fiscal armonizat cu legislația europeană și a susținut măsuri de simplificare a sistemului fiscal pentru mediul de afaceri.

Medicul neurolog Alexandru Gasnaș este un nou membru al Cabinetului de miniștri. Conferențiar universitar și fost șef al Departamentului de Neurologie, Boli Interne și Epileptologie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, acesta a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății și, ulterior, a fost consilier al premierului Dorin Recean și consilier prezidențial pe probleme de sănătate.

Radu Musteață părăsește conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor pentru a prelua Ministerul Agriculturii. Din 2021, el a coordonat reforma instituției, a redus numărul subdiviziunilor teritoriale, a introdus digitalizarea serviciilor prin proiectul e-ANSA și a eliminat plățile în numerar în cadrul agenției. De asemenea, în mandatul său au fost extinse posibilitățile de export pentru mai multe produse agroalimentare moldovenești pe piața Uniunii Europene.

Portofoliul Culturii îi revine lui Dan Suruceanu. Înainte de a fi propus în Guvern, acesta a administrat complexul Chișinău Arena și are experiență în managementul unor proiecte de infrastructură și organizare. Dan Suruceanu este nepotul cunoscutului cântăreț din Republica Moldova Ion Suruceanu.

Oficialii care își păstrează funcțiile

Eugeniu Osmochescu, la o conferință de presă la sediul Guvernului din Chișinău, pe 18 mai 2026. Foto: Elena COVALENCO / AFP / Profimedia

Majoritatea miniștrilor din fostul Cabinet, condus de Alexandru Munteanu, rămân în funcție.

Astfel, Eugeniu Osmochescu va continua să conducă Ministerul Economiei și Digitalizării, iar vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, va gestiona în continuare dosarul transnistrean, păstrând funcția de vicepremierul pentru Reintegrare.

Cristina Gherasimov își păstrează funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană și va continua coordonarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale rămâne Vladimir Bolea, unul dintre liderii Partidului Acțiune și Solidaritate, iar diplomația Republicii Moldova va fi condusă în continuare de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, de asemenea, unul dintre membrii echipei de conducere a PAS.

Anatolie Nosatîi își continuă mandatul la Ministerul Apărării, funcție pe care o ocupă din 2021, fiind cel mai longeviv ministru dintre toți cei actuali, iar Dorin Junghietu rămâne responsabil de portofoliul Energiei.

Ministerul Mediului va fi condus în continuare de Gheorghe Hajder, un specialist din domeniu, crescut în carieră în aceeași instituție, în timp ce Dan Perciun își păstrează funcția de ministru al Educației și Cercetării.

Natalia Plugaru rămâne la conducerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Vladislav Cojuhari își continuă mandatul la Justiție, iar Daniella Misail-Nichitin rămâne ministru al Afacerilor Interne.

Cine este Vasile Tofan

Prim-ministrul desemnat Vasile Tofan ține un discurs înaintea votului de încredere al Parlamentului. Chișinău, Moldova, 21 iulie 2026. FOTO: Aurel Obreja / AP / Profimedia

Vasile Tofan, în vârstă de 44 de ani, este investitor și antreprenor, fiind unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova.

În ultimii ani, numele său a fost vehiculat de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru, însă după alegerile parlamentare din 2025 a refuzat această posibilitate, invocând angajamentele din mediul privat.

În prezent, este Senior Partner și membru al Comitetului de Investiții al Horizon Capital, fond de investiții care administrează active de peste 1,8 miliarde de dolari în Republica Moldova și Ucraina.

Anterior a lucrat la Monitor Group (ulterior preluată de Deloitte) și la compania Philips din Amsterdam, iar ulterior a fondat un startup în domeniul sănătății digitale, achiziționat de Labcorp.

Tofan este membru al Consiliului de Supraveghere al Maib (cea mai mare și mai importantă bancă comercială din țară) și este implicat în mai multe organizații de business și civice, inclusiv Camera de Comerț Americană din Moldova și Startup Moldova.

El a absolvit Universitatea Erasmus din Rotterdam și Harvard Business School. În 2025 s-a numărat printre inițiatorii platformei „Europa 2028”, care promovează integrarea europeană și reformele economice.

Acuzația adusă de fostul premier

Executivul premierului Alexandru Munteanu a căzut pe 3 iulie. Acest guvern a fost numit în funcție pe 31 octombrie 2025, după victoria în alegeri a Partidului Acțiune și Solidaritate. Premierul Munteanu și-a anunțat vineri demisia, spunând că „în momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”.

Președinta Maia Sandu a răspuns într-o conferință, organizată în aceeași zi, la scurt timp după anunțul lui Munteanu pe Facebook, că: „Speculațiile potrivit cărora a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat sunt false”. Maia Sandu a adăugat că în ultimele zile a avut discuții cu premierul.

„Nu au existat contradicții. Și eu, și domnul Munteanu, lucrăm cu integritate și onestitate. În această săptămână am avut câteva discuții cu domnul prim-ministrul despre reformele care au trezit numeroase dezbateri în societate, în special reforma fiscală, dar și reforma salarizării”, spunea președinta, pe 3 iulie. 

Unii experți fac legătura dintre demisia lui Munteanu și ultimele dezvăluiri din spațiul public, inclusiv de la compania de stat Moldatsa, unde s-a dovedit că CV-ul fostului director a fost falsificat, iar mai mulți angajați, inclusiv verișoara Maiei Sandu, Anastasia Taburceanu, primeau salarii nejustificate, unii ajungând și la 6.000 de euro pe lună. 

spot_img