de Manciu Andi Publicat la: 22.10.2012 16:00 Ultima actualizare: 22.10.2012 16:57
MIHAI DASCALESCU / MEDIAFAX FOTO
Liderul senatorilor PDL, Cristian Radulescu, a declarat, luni, ca democrat-liberalii vor vota pentru incetarea mandatului senatorului PNL, Mircea Diaconu, dupa ce ANI a solicitat Senatului sa constate faptul ca acesta nu mai beneficiaza de statutul de parlamentar.
Radulescu a fost intrebat daca PDL va vota luni in plen pentru incetarea mandatului lui Mircea Diaconu, subiect care se afla pe ordinea de zi a plenului.
„In momentul de fata asta e hotararea legala, nu am avem cum sa trecem peste ea, am votat cu mai multa voiosie sau tristete si la ai nostri, si la ceilalti, daca asa se specifica in lege. ..”, a precizat Radulescu.
Plenul Senatului se va pronunta, pe 22 octombrie, in legatura cu incetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu in urma hotararii judecatoresti prin care a fost declarat incompatibil, potrivit deciziei luate de conducerea acestei Camere.
Pe ordinea de zi a acestei sedinta va fi inscris, in acest sens, raportul Comisiei juridice privind situatia de incompatibilitate in care se afla senatorul, potrivit anuntului facut luni de vicepresedintele Senatului Petru Filip, dupa sedinta Biroului Permanent.
Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis, marti, in unanimitate, sa-si pastreze punctul de vedere anterior prin care apreciau ca plenul acestei Camere legislative este indreptatit sa se pronunte asupra unei eventuale stari de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu.
Aceasta comisie a analizat o solicitare a senatorului liberal, adresata conducerii Senatului, prin care acesta cerea amanarea discutiilor legate de incompatibilitatea sa pana la solutionarea contestatiei in anulare facute de el impotriva deciziei ICCJ, al …





