de Marius Fratila Postat la: 29.05.2012 12:57 Ultima actualizare: 29.05.2012 13:12
Secretarul de stat in MAE Bogdan Aurescu a declarat, marti, ca Romania va face demersuri pe langa membrii Congresului SUA pentru adoptarea cat mai curand posibil a legislatiei referitoare la criteriile de admitere in programul Visa Waiver, prin care ar creste sansele de includere si a tarii noastre.
„Vom face in continuare demersuri si pe langa membrii Congresul SUA pentru accelerarea si finalizarea in cel mai scurt timp posibil a procesului legislativ aflat in curs. (…) Speram ca noua propunere legislativa va beneficia de sprijinul deplin al administratiei americane”, a declarat Aurescu marti, la lansarea celei de-a treia editii a campaniei de informare a MAE privind acordarea vizelor pentru SUA.
El a aratat ca noua legislatie referitoare la Visa Waiver – Jobs Originating through Launching Travel (JOLT) Act – este sustinuta si de catre presedintele Barack Obama, sprijinul acestuia fiind reflectat si in textul Declaratiei comune privind Parteneriatul strategic pentru secolul XXI intre Romania si SUA, adoptata la 13 septembrie 2011 la Washington, cu ocazia vizitei presedintelui Traian Basescu.
Proiectul noii legislatii americane a fost introdus in Camera Reprezentantilor in martie, iar in Senat in mai, diferenta notabila fata de legislatia actuala fiind evaluarea tarilor candidate la intrarea in Visa Waiver in functie de rata de refuz a solicitarilor de viza, marita de la 3% in prezent la 10%, precum si in functie de rata de depasire a sederii permisa de viza (over stay), stabilita la 3%, un nou criteriu. Potrivit lui Aurescu, noua legislatie introduce si o noua modalitate de calcul al ratei de refuz prin raportare la numarul de solicitanti fata de numarul de cereri inregistrate, in prezent.
„Pot sa va spun ca in conformitate cu evaluarile din acest moment Romania se incadreaza sub aceasta rata de 3% pentru over stay”, a spus Aurescu, aratand insa ca, pentru ca Romania sa se incadreze, trebuie redusa si rata de refuz la 10%, aceasta fiind situata la 22,4% in 2011.
La randul sau, Stephen Vann, consulul general al SUA la Bucuresti, a precizat ca in 2011 au primit viza un numar de 32.000 de cetateni romani.
Ambasadorul american la Bucuresti, Mark Gitenstein, aprecia in urma cu doua saptamani, intr-un interviu la TVR Info, ca exista sustinere pentru noua legislatie referitoare la Visa Waiver atat din partea reprezentantilor Partidului Democrat, cat si a unor republicani, insa este posibil ca aceasta sa fie adoptata abia la inceputul lui 2013, dupa alegerile prezidentiale care vor avea loc in SUA in toamna acestui an. „Presedintele Obama si toti reprezentantii Partidului Democrat o sustin, chiar si cativa …





