Generalul-maior Mîhailo Drapatîi a fost numit marţi seară comandant-şef al forţelor armate ucrainene, în contextul în care preşedintele Volodimir Zelenski a încercat să-şi reorienteze strategia militară în războiul cu Rusia, aflat în al cincilea an. Considerat un reprezentant al noii generaţii, Drapatîi, în vârstă de 43 de ani, îl înlocuieşte pe generalul Oleksandr Sîrskîi (60 de ani), care a fost demis de Zelenski după câteva zile de proteste de stradă, scrie miercuri Reuters într-o analiză dedicată provocărilor cu care se confruntă noul șef al armatei Kievului.
Noul general cu rangul cel mai înalt din armata ucraineană are în față numeroase provocări într-un moment crucial al războiului cu Rusia, de la remedierea deficitului de personal militar şi reformarea structurii de comandă până la asigurarea unui avantaj în războiul cu drone, care evoluează rapid.
Sîrskîi, numit în 2024, a fost ţinta unor proteste neobişnuite în urma unei masive remanieri guvernamentale efectuate de Zelenski, care l-a demis pe popularul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, care a intrat în conflict cu comandantul armatei. Protestatarii, nemulţumiţi de stilul de conducere al lui Sîrskîi, au cerut demiterea acestuia şi revenirea lui Fedorov.
Drapatîi pare a fi persoana potrivită pentru noul său rol: fost comandant de teren respectat de trupe atât pentru abilităţile sale tactice, cât şi pentru integritatea morală, el a deţinut o serie de funcţii de nivel înalt, inclusiv cea de şef al forţelor terestre ale Ucrainei. Această funcţie, în special, i-a oferit o perspectivă din interior asupra recrutării trupelor, furnizându-i o experienţă esenţială pe care probabil o va folosi pentru a acoperi lipsa de personal, principalul neajuns al Ucrainei, care a permis Moscovei să înregistreze avansuri semnificative de-a lungul unei mari părţi a frontului.
Însă Drapatîi preia conducerea într-un moment de tensiuni sociale şi politice crescânde în jurul conducerii Ucrainei în timpul războiului, în contextul în care Kievul încearcă să recâştige avantajul în al cincilea an de război, notează News.ro.
Într-o postare pe reţelele sociale, fostul comandant-şef Valerii Zalujnîi, actualmente ambasador al Kievului la Londra, a avertizat că mandatul lui Drapatîi va fi „mult mai dificil decât îşi imaginează”.
Cine este Drapatîi
Drapatîi, comandantul forţelor comune responsabile de apărarea Ucrainei în direcţia nord-estică, este descris de colegii săi ca un general al unei noi generaţii, a cărui carieră s-a conturat în luptele împotriva trupelor ruse.
În cei 26 de ani petrecuţi în armată, a avansat în grad de la locotenent de tanc la unul dintre cei mai eficienţi comandanţi de luptă ai Ucrainei. Săptămâna trecută, într-o postare publică rară, el a afirmat că armata ucraineană are nevoie de schimbări şi de noi reguli.
„Cred în forţele armate ucrainene, care sunt capabile să înveţe, să dezvolte tehnologie, să protejeze oamenii şi să le permită comandanţilor să-şi asume responsabilitatea pentru rezultat”, a spus el pe Facebook într-o postare de susţinere a ministrului demis al Apărării, Mihailo Fedorov.
Tancul „zburător”
Drapatîi a luptat împotriva trupelor ruse în Ucraina timp de mai bine de un deceniu. A devenit celebru în 2014, în timpul luptelor din Donbas, când a strigat „Porneşte!” către conducătorul unui vehicul blindat de luptă, la Mariupol, şi a străpuns o baricadă rusă într-o misiune de salvare a poliţiştilor asediaţi.
In this legendary video from May 2014, Mykhailo Drapatyi leads his 72th brigade out of besieged Mariupol.
Today he became Ukraine’s Commander-in-Chief. A highly popular and trusted general. Godspeed! pic.twitter.com/r7DPrxrClQ
— Oleksiy Sorokin (@mrsorokaa) July 21, 2026
În acelaşi an, a condus o forţă încercuită care şi-a croit drum spre libertate prin teritoriul rus.
După invazia la scară largă a Rusiei din februarie 2022, Drapatîi a devenit comandantul de referinţă pentru zonele de pe front unde situaţia era cea mai gravă şi necesita o schimbare rapidă a sorţii.
În vara anului 2024, a oprit o incursiune rusă în apropierea oraşului Harkov, a stabilizat linia frontului şi, la scurt timp după aceea, a devenit cel mai tânăr comandant al forţelor terestre ucrainene din istorie, una dintre cele mai înalte funcţii din armata ucraineană.
Reforme și o demisie
În calitate de comandant al forţelor terestre, Drapatîi a încercat să pună în aplicare reforme, reorganizând sistemele de recrutare şi instruire.
El a declarat atunci că dorea să încurajeze iniţiativa şi flexibilitatea în rândul trupelor de pe linia frontului, considerând acest lucru un punct forte, spre deosebire de alţi generali din armata ucraineană instruiţi în stil sovietic.
Însă mandatul său a fost de scurtă durată. Când Rusia a lovit un centru de instruire al armatei în iunie 2025, ucigând cel puţin 12 soldaţi ucraineni şi rănind alţi zeci, Drapatîi şi-a dat demisia, afirmând că se simţea personal responsabil pentru această tragedie: „O armată în care comandanţii îşi asumă responsabilitatea personală pentru vieţile oamenilor este o forţă vie. O armată în care nimeni nu este tras la răspundere pentru pierderile umane se stinge din interior”, a arătat el.
Demisia lui i-a uimit pe mulţi în Ucraina.
La scurt timp după aceea, a fost numit în funcţia mai puţin importantă, dar mai axată pe luptă, de comandant al forţelor comune.
Primii ani
Drapatîi s-a născut în 1982 la Kamianeţ-Podilskîi, în vestul Ucrainei.
În 2004, a absolvit Institutul Forţelor de Tancuri din Harkov şi şi-a început cariera ca locotenent în Brigada Mecanizată Separată nr. 72 din regiunea Kiev.
Este căsătorit şi are un fiu şi o fiică.
Provocări de management
Zelenski a lansat cea mai mare reorganizare militară din Ucraina din ultimii ani, pe măsură ce forţele ucrainene intensifică atacurile de lungă distanţă asupra sectorului petrolier al Rusiei şi asupra logisticii sale de pe câmpul de luptă, afectând efortul de război al Moscovei.
Avansurile Rusiei au încetinit în acest an, deşi trupele sale continuă să avanseze în zone strategice, cum ar fi „centura de fortăreţe” din estul Ucrainei, un coridor defensiv format din patru oraşe importante din regiunea Doneţk.
Atacurile intensificate cu rachete balistice ruseşti devastează, de asemenea, oraşele ucrainene, inclusiv Kievul, situaţie agravată de lipsa sistemelor de apărare aeriană, de concepţie americană, de care dispune Ucraina.
Zelenski a numit un ministru al apărării interimar, dar rămâne neclar dacă Fedorov se va întoarce în guvern.
Fedorov, în vârstă de 35 de ani, a fost lăudat pentru eforturile lui de a reduce birocraţia, de a curăţa procesul de achiziţii publice şi de a urmări o strategie bazată pe date pentru epuizarea forţelor ruse.
Mikola Bielieskov, de la Institutul Naţional de Studii Strategice din Kiev, a declarat că Drapatîi trebuie să gestioneze un front extins într-un moment în care atribuţiile dintre Statul Major General şi Ministerul Apărării nu sunt încă „pe deplin delimitate”. El a adăugat însă că numirea lui Drapatîi reprezintă „un pas bun pentru a calma protestele” şi o şansă de a continua reformele.
„Este respectat de soldaţi şi este pregătit pentru dialog cu alţi actori importanţi din Ucraina”, a spus Bielieskov, care este şi analist principal la ONG-ul ucrainean Come Back Alive.
Într-o declaraţie făcută miercuri, Drapatîi a afirmat că Zelenski a însărcinat forţele armate să intensifice acţiunile ofensive şi să-şi dezvolte capacităţile tehnologice.
Reputație de integritate
Armata ucraineană rămâne afectată de rapoarte regulate privind abuzuri, corupţie şi gestionare defectuoasă, atât în procesul de recrutare, cât şi la toate nivelurile ierarhice.
Numai în ultimele săptămâni, au izbucnit scandaluri legate de decese survenite în afara luptelor într-un regiment de asalt de renume, precum şi cazul unui comandant de brigadă implicat în presupusa răpire şi ucidere a doi civili.
Altercaţiile în care sunt implicaţi ofiţerii de recrutare, consideraţi că îi adună cu forţa pe bărbaţii apţi de luptă, rămân un fenomen obişnuit.
Unii analişti militari şi politici indică demisia lui Drapatîi de anul trecut din funcţia de şef al forţelor terestre, după seria de atacuri ruseşti mortale asupra bazelor de instrucţie, ca un semn al disponibilităţii lui de a-şi asuma responsabilitatea. Într-o postare publică după demisie, el a declarat că a încercat să elimine cultura de comandă de tip sovietic, caracterizată de „o atmosferă de teamă (şi) o lipsă de iniţiativă”, precum şi de „abuzuri sistemice”.
Serhii Prîtula, un important promotor al campaniilor de strângere de fonduri pentru armată, a lăudat integritatea noului general comandant-şef, dar a avertizat cu privire la „aşteptările exagerate” legate de mandatul său.
„Este clar că Drapatîi are propria sa viziune asupra proceselor, dispune de o echipă şi, mai ales, se bucură de respectul necondiţionat al armatei”, a scris el pe Facebook.
„Însă problema mobilizării nu va fi rezolvată prin simpla mişcare a unei baghete magice. Situaţia de pe front nu se va stabiliza automat doar pentru că a apărut Drapatîi”, a avertizat Prîtula.






