Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca nu exclude posibilitatea de a actiona in justitie Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru obstructionarea activitatii Federatiei Romane de Fotbal, scrie Mediafax.Intrebat daca se asteapta ca sediul FRF sa fie pus sub sechestru precum cel al LPF, Mircea Sandu a raspuns: „Suntem intr-o tara in care orice se poate intampla. Dar va spun eu ca la federatie nu se poate pune sechestru… Dar exista posibilitatea cu avocatii cu care lucram sa dam si noi in judecata DNA-ul pentru ca suntem institutie de drept public si ni se obstructioneaza activitatea. Probabil, stau si eu si ma gandesc, nu sunt jurist. Si atunci nu stiu ce sa spun…”, a spus Sandu in conferinta depresa organizata dupa Comitetul Executiv al FRF si inainte de merge la sediul DNA pentur a da „niste declaratii”.
Presedintele FRF a prezentat in cadrul conferintei de presa un dosar cu mai multe plangeri ale unor jurnalisti care sustin ca au fost batuti si amenintati de finantatorului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu. „FRF a actionat in conformitate cu statutul sau. Dansul a facut o plangere, un denunt… Apropo de Mititelu, stau si intreb, ANAF-ul a facut un intreg dosar care mi-a parvenit si mie. Aici se vede cu cine avem de-a face. Este ceva ce te sperie ce a facut individul asta… O serie de jurnalisti de acolo au fost amenintati, batuti si nimeni nu ia nicio masura. Dar pentru mine nu e un subiect Mititelu. Pe mine ma deranjeaza ca Universitatea Craiova nu are echipa. FC Timisoara, actuala Politehnica Timisoara, ma deanjeaza daca nu ia licenta. Pentru ca am vazut ieri meciul lor la televizor si au 5-7.000 de spectatori. E o zona care atrage. Dar nu e vina mea sau a FRF ca acolo a fost un presedinte cu o societate care a coordonat si care ia sau nu licenta. Habar nu am, problema licentierii nu ma intereseaza”, a afirmat oficialul FRF.
Mircea Sandu a adaugat ca o decizie in ceea ce priveste reafilierea clubului Universitatea Craiova se va decide in Adunarea Generala a FRF din 14 mai. El a mentionat insa ca este anormal ca Adrian Mititelu sa solicite FRF si LPF suma de 50 de milioane de euro ca prejudiciu in urma dezafilierii. „In luna mai 2011, clubul Universitatea Craiova a fost sanctionat cu neprogramarea pentru neplata pe luni pana la un an a drepturilor care se cuveneau jucatorilor. Ce va decide Adunarea Generala vom vedea, poate sa decida revenirea in Liga a II-a acolo unde se gasea Universitatea Craiova anul trecut cand a retrogradat… E OK, nu e niciun fel de problema, vom vedea ce masuri vom lua vizavi de jucatori si asa mai departe. Dar ca sa ceara Mititelu 50 de milioane de euro, cat am inteles ca a cerut in plangerea facuta plus 3 milioane la bugetul statutului. Domne, niciun jucator de la Craiova devenit liber nu are salariu mai mare de 150.000 de euro. Sa fim seriosi, nu stiu cum da curs DNA-ul la asa ceva, dar probabil ca asa e legea. Asa ma duc si eu si cer 100 de milioane cuiva, pot sa zic ca mi-a spart un geam si costa 200.000 de euro un geam. Si ii pui sechestru pe Liga, nu se poate”, a mai spus Sandu.
Presedintele federatiei nu se simte hartuit de ancheta deschisa la DNA de Adrian …





