Refuzul unui angajat sau angajator de a colabora cu inspectorii de munca se penalizeaza mai nou cu o amenda cuprinsa intre 5.000 si 10.000 de lei.
In 21 martie 2012 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182, Legea nr. 51/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii.
Actul normativ aduce modificari in ceea ce priveste functiile si atributiile institutiei, criteriile de accedere la functia de inspector de munca, prevazandu-se, in acelasi timp, majorarea amenzilor pentru anumite situatii, potrivit avocatilor Costel Gilca si Razvan Vasiliu (detalii despre modificari aici).
Impiedicarea inspectorilor muncii de a realiza controlul sau cercetarea evenimentelor de catre conducatorul unitatii, reprezentantul legal, un angajat ori a alta persoana aflata in locatiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei gasite la locul de munca de a completa fisa de identificare sau de a da informatii despre evenimentul cercetat se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000.
Aceleasi amenzi contraventionale sunt prevazute si in situatiile in care angajatorii nu indeplinesc dispozitiile inspectorilor de munca, respectiv nu pun la dispozitia inspectorilor de munca, la termenele stabilite de acestia, documentele si informatiile solicitate, necesare controlului ori cercetarii evenimentelor. Anterior, amenzile nu depaseau suma de 9.000 lei.
Ce presupune functia de inspector de munca?
Noua lege a stabilit si criteriile de accedere la functia de inspector de munca. Astfel, persoanele interesate trebuie sa aiba studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in domeniile fundamentale: stiinte ingineresti, stiinte agricole si silvice, stiinte juridice, stiinte economice sau in specializarile: sociologie, psihologie, medicina, administratie publica si stiinte politice.
Inspectorii de munca beneficiaza prin noile reglementari de dreptul de a identifica persoanele aflate in locurile de munca sau in alte locuri supuse controlului si sa impuna completarea fisei de identificare. De asemenea, inspectorii de munca vor putea sa ia declaratii scrise salariatilor, angajatorilor, precum si altor persoane care pot da informatii cu privire la obiectul controlului.
Vezi aici si alte modificari aduse Inspectiei …





