Fostul presedinte al clubului Real Madrid, trimis in judecata pentru falsificarea alegerilor din 2006

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un tribunal din Madrid a decis, luni, trimiterea in judecata a fostului presedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, sub acuzatia ca a falsificat voturile prin corespondenta la alegerile ce au avut loc in 2006, in urma carora a devenit conducatorul gruparii spaniole, informeaza Marca.Tribunalul a decis trimiterea in judecata a lui Calderon si a altor 14 persoane, fosti colaboratori ai sai, pentru frauda electorala in timpul campaniei din 2006. Fostului presedinte madrilen i se imputa cinci capete de acuzare, care i-ar putea aduce noua ani de inchisoare. Acuzatiile sunt de „falsificarea de documente private in forma continuata”, „denunt fals”, „simularea unui delict in forma continuata”, „marturie falsa” si „prezentarea de martori falsi”.Potrivit deciziei de trimitere in judecata, „Calderon a organizat o echipa pentru a-si atinge obiectivul, care nu era altul decat sa obtina postul de presedinte al clubului Real Madrid”.Calderon este acuzat ca a falsificat votul prin corespondenta ce a avut loc cu ocazia alegerilor pentru functia de presedinte al clubului Real Madrid in vara anului 2006. Potrivit probatoriului, Calderon a marit fraudulos numarul de voturi prin corespondenta in favoarea candidaturii sale si a „umblat” la voturile principalului sau adversar, Juan Miguel Villar Mir, pentru ca apoi sa-l denunte. Denuntul a fost facut de procurorul Leticia Calderon, care este fiica lui Ramon Calderon. Fostul conducator madrilen s-a folosit de aceasta strategie, pentru a cere ulterior, in instanta, anularea voturilor prin corespondenta din cauza riscurilor de frauda, lucru care s-a si intamplat.Printre persoanele trimise in judecata se afla fratele lui Calderon, Javier, omul de …

spot_img