Stadionul National din Complexul Sportiv „Lia Manoliu” va fi gata la timp. Asa a fost asigurat primarul Sorin Oprescu dupa ce a efectuat, marti dimineata, o vizita pe santier. De altfel, ultima gradena a stadionului a stat suspendata in aer minute bune pana cand a venit primarul, constructorii dorind ca el sa asiste la finalizarea structurii de beton. Din punct de vedere tehnic, structura este realizata in proportie de 90 la suta, toate gradenele sunt asezate asa ca se pot monta scaunele. „In doua saptamani toate scaunele vor fi montate”, a promis seful acestui proiect, primele 10 scaune, de culoare portocalie, fiind deja instalate, de proba. Desi confortabile, ele nu au fost pe placul primarului care, mai in gluma, mai in serios, a spus ca „acest rosu care este putin portocaliu incepe sa ma streseze”. Acesta a fost, insa, singurul motiv de nemultumire pentru ca altfel perspectiva de a avea in „buricul” orasului un stadion ultramodern de 55.000 de locuri i-a dat idei primarului. „Ar trebui sa ne folosim de acest stadion si sa incercam sa organizam in Romania Olimpiada din 2020 sau din 2024. Ar fi si pacat sa nu folosim acest stadion”.





