Deputatul Silviu Prigoana a fost internat, joi dimineata, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, in urma unei suferinte cardiace. Intr-un comunicat de presa al Spitalului Floreasca, medicii au precizat ca Prigoana s-a internat cu diagnosticul „infarct miocardic acut”, pentru care a fost tratat cu angioplastie per primam (s-a montat un stent).
Deputatul s-a prezentat la Clinica de Cardiologie a Spitalului de Urgenta Floreasca, acuzand dureri in piept. In urma unui consult, medicii au decis ca este nevoie de o interventie chirurgicala.
La intrarea in sectia in care a fost internat deputatul, fiul acestuia, Honorius Prigoana, a precizat, pentru sursa citata, ca tatal sau a venit singur la spital si ca starea sa este una „foarte buna”.





