Vicepresedintele american Joe Biden va veni in Romania in cursul acestei luni, in cadrul unui turneu in Europa in care mai sunt incluse vizite in Polonia si Cehia. Scopul acestei vizite este de a-i linisti pe aliatii estici, alarmati ca Statele Unite au cedat prea usor in fata Rusiei, scrie cotidianul „Washington Post”.
Potrivit biroului de presa al Casei Albe, vicepresedintele american va vizita cele trei tari aliate NATO in perioada 20-24 octombrie. Biden se va intalni cu sefii de stat si de guvern, cu parlamentari si cu alti responsabili politici, precum si cu reprezentanti ai societatii civile din Romania.
Vizita vicepresedintelui american vine dupa ce Barack Obama a anuntat ca renunta la scutul antiracheta pe teritoriul Cehiei si Poloniei. Luna trecuta, oficiali americani au declarat ca un nou scut antiracheta american va proteja si Romania, daca negocierile de la Bruxelles si apoi cele de la Bucuresti vor avea rezultate pozitive.
Joseph Biden nu vine pentru prima oara in Romania. Actualul vicepresedinte american a efectuat in septembrie 1999 o vizita in Romania in care a avut un schimb dur de replici cu anumiti oficiali romani despre aderarea Romaniei la NATO, dupa cum a relatat la un moment dat fostul ambasador american la Bucuresti James Rosapepe.
„Eram pe atunci ambasador in Romania si ne aflam in perioada de dupa reusita NATO de a opri epurarile etnice din Kosovo. Oficialii americani faceau adesea escale la Bucuresti pentru a multumi romanilor pentru sustinere si pentru a discuta despre perspectivele Balcanilor pentru anii urmatori”, a rememorat James Rosapepe in The Wall Street Journal.
Biden a manifestat o curiozitate aparte pentru Romania: „Spre deosebire de alti delegati, a caror atitudine era prea relaxata, Biden a fost energic si curios inca de la aterizarea pe Otopeni. Pe drum inspre oras, m-a coplesit cu intrebari despre pozitia Romaniei, despre statutul unor oficiali guvernamentali si despre culisele politicii externe romanesti in privinta lui Slobodan Milosevici, care se afla inca la putere in Iugoslavia”, scria fostul ambasador. „In cadrul intalnirilor pe care le-a avut cu presedintele Emil Constantinescu si cu alti oficiali, le-a multumit pentru sustinerea din Kosovo si apoi a abordat problema Milosevici – cata putere mai avea acesta in Iugoslavia dupa razboi? Cum evalueaza anumiti lideri democratici din opozitia de acolo?”, a povestit Rosapepe.
La majoritatea intalnirilor, liderii romani reiterau interesul lor puternic pentru aderarea Romaniei la NATO. In timpul dejunului de la resedinta ambasadorului american, la care au fost invitati lideri ai opozitiei (pe atunci PDSR -n.r.), unul dintre acestia ar fi facut o gafa, evocand un motiv pentru aderarea Romaniei la NATO de care nimeni nu mai auzise. „Daca am fi membri NATO, atunci nu ar mai trebui sa ne facem griji ca Alianta va ataca Romania din cauza relatiei cu minoritatea maghiara, asa cum a facut-o in cazul Iugoslaviei”, a spus acel lider al opozitiei caruia Rosapepe nu ii da numele.
Biden, vizibil iritat, potrivit lui Rosapepe, s-a ridicat de pe scaunul sau si s-a plecat peste masa spre liderul respectiv: „Daca de aceea vreti sa aderati la NATO, atunci o sa ma asigur ca nu veti reusi nicodata!”, a spus viitorul vicepresedinte american.
Ulterior, voci mai diplomatice i-au asigurat pe Rosapepe si Biden ca respectivul politician gresise si ca Romania are un angajament ferm pentru intretinerea unor bune relatii cu minoritatea maghiara.
„Au avut dreptate. Atunci cand partidul de opozitie a ajuns la putere, un an mai tarziu, partidul maghiarilor a sustinut noul guvern. In 2004, Romania a devenit membra NATO si a avut sustinerea lui Biden”, a precizat Rosapepe. „Ceea ce m-a frapat la Biden a fost franchetea si pasiunea sa pe care le punea in slujba politicii externe a SUA. Ştia cand si cum sa spuna lucrurilor pe nume. Iar romanii l-au apreciat pentru acest lucru”, a mai spus fostul ambasador.
„Joe Biden a avut intotdeauna o intuitie extraordinara in ceea ce priveste politicienii si politica externa a SUA. Acest har il va ajuta si pe Obama sa puna isi in aplicare ambitosul proiect pe plan intern, in SUA, si sa protejeze securitatea Americii”, era concluzia lui Rosapepe formulata in paginile Wall Street Journal.





