Standard&Poor”s: Instabilitatea politica pune in pericol ratingul Romaniei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Agentia de evaluare financiara Standard&Poor”s ar putea retrograda ratingul Romaniei daca situatia politica va conduce la neindeplinirea programului de consolidare fiscala si economica la care s-a angajat in acordul cu Fondul Monetar International (FMI), si, astfel, la o inrautatire a finantelor publice, a declarat, pentru Mediafax, analistul S&P Marko Mrsnik, transmite Antena3.ro.

„Daca situatia politica va conduce la esecul guvernului sa adere la programul de consolidare fiscala si economica, producand o inrautatire a finantelor publice, sau continua deterioare din sectorul bancar va duce la o dislocare in sistemul financiar, exista riscul unei retrogradari a ratingului de tara”, a avertizat Mrsnik.

Acesta spune ca, odata cu programul multilateral de asistenta financiara, Guvernul s-a angajat la o consolidare semnificativa in ceea ce priveste partea de cheltuieli si de venituri. „Aceasta este, in opinia noastra, o provocare in indeplinirea obligatiilor, data fiind severitatea recesiunii asociata cu ajustarea economica. Totusi, era de asteptat ca angajamentul de a implementa programul negociat cu FMI sa fie supus unui test, din cauza neintelegerilor din cadrul coalitiei, in special in contextul alegerilor prezidentiale”, a conchis oficialul Standard&Poor”s.

spot_img