Luis Figo isi incheie activitatea de fotbalist dupa ce Inter a devenit campioana Italiei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Luis Figo a hotarat sa-si puna ghetele in cui, dupa ce Inter a devenit campioana Italiei in urma infrangerii de aseara a lui AC Milan la Udinese, scor 2-1. Figo, in varsta de 36 de ani, a dorit sa se retraga si anul trecut dupa o cearta cu fostul antrenor al lui Inter, Roberto Mancini, insa venirea lui Mourinho l-a facut sa se razgandeasca si sa mai continue inca un an.

Jucatorul FIFA al anului 2001 a decis sa puna punct unei cariere de 20 de ani in aceeasi seara in care echipa sa a cucerit cel de-al 17-lea trofeu Serie A.
„Este prima data cand sunt campion fara sa fi jucat. Obtinerea acestui trofeu este cel mai frumos mod in care pot sa-mi inchei cariera”, a spus Figo presei din Italia.
„Nu este usor sa castigi campionatul in Italia, sunt foarte multe echipa puternice: Juventus, AC Milan si Roma. A fost cel mai greu castigat trofeu pentru Inter din ultimii ani”, a adaugat mijlocasul.
Inainte sa ajunga la Inter, Figo a fost aproape de Al-Ittihad, echipa cu care a si semnat un contract in 2007, insa clubul din Arabia Saudita nu a respectat termenii impusi de portughez si intelegerea a cazut in ultimul moment.
„Nu voi mai juca la acest nivel, sunt sigur ca nu voi mai accepta nicio oferta din Europa. Daca apare o oferta de pe alt continent, as putea sa revin? Dar nu cred ca este posibil”, a mai spus Figo, care in trecut a fost „curtat” si de o echipa din Major League Soccer.
Cel mai controversat moment al carierei lui Figo a fost acela in care s-a transferat de la Barcelona la Real, in anul 2000, atragand ura fanilor catalani, care, in timpul unui „El Clasico”, i-au aruncat in teren un cap de porc.
In 20 de ani de cariera, Figo a cucerit 23 de trofee, printre care si o Liga a Campionilor, cu Real, in 2002.
Portughezul are 127 de selectii la echipa nationala, pentru care a marcat 32 de goluri. Figo a jucat in finala Euro 2004, unde Portugalia a pierdut in fata Greciei, si s-a clasat pe locul patru la CM 2006.

spot_img