In ciuda numelui adversarei, CFR a inceput curajos partida de la Roma si Kone a ratat prima ocazie pentru romani in minutul 11. Apoi, Vucinic si-a inceput reprezentatia. Mai intii a tintit stilpul din stinga al portii lui Stancioiu, apoi inscrie cu capul de la 5 metri, de linga goalkeeperul roman. Italienii au mai scazut ritmul si le-au permis clujenilor sa atace. Egalarea a venit la finalul unei faze incredibila reusita de Culio si Trica. Un-doi, pasa cu calciiul al romanului, iar argentinianul a sutat din coltul careului de 16 metri. 1-1 si italienii din tribune par descumpaniti.
Clujenii au continuat forcingul si Kone si Dani il intrebuinteaza serios in citeva rinduri pe portarul capitolinilor. Pina la pauza nu s-a mai schimbat insa nimic pe tabela si fanii CFR-ului sperau la o surpriza.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa lui Trombetta. La numai 5 minute dupa fluierul de start al reprizei secunde, Culio a reusit dubla. Sut din vole din interiorul careului, iar pe margine Totti isi intensifica incalzirea.
Jocul a mai scazut apoi in intensitate. CFR-ul a incercat sa profite pe contra-atac si Culio este aproape de a marca al treilea sau gol. A fost insa tinut grosolaneste de Cicinho, in situatie de ultim aparator, dar arbitrul a inchis ochii. Apoi Sixto Peralta a nimerit bara din numai 10 metri. Cu un Totti aproape invizibil, atacul romanilor a respirat numai prin actiunile lui Vucinic dar Muresan si De Sousa au reusit de fiecare data sa degajeze terenul. Kone a fost un ghimpe in apararea capitolinilor si a fost aproape de a recupera de linga Loria, dar Doni a reparat greseala colegului sau.
Finalul meciului i-a gasit pe clujeni in aparare, dar ce mai conteaza, formatia lui Trombetta a reusit un rezultat istoric, poate cel mai important din istoria recenta a fotbalului romanesc.





